Am căutat prin timp un om căruia să-i spun cine sunt. Să mă dezvălui, goală de precauții și de temeri. Să-i scriu, să-l cert, să-i povestesc. Să-l pierd în nebunia minții mele și să-l găsesc acaparând sinapse. Să-l duc în locuri simple, pe care să le decorăm cu amintiri. Să îi zâmbesc cu suflet. Să mă dezlege de trecut. Să-l duc spre viitor, de mână. Să nu găsim nicicând finalul. Să râdem mult și des. Să ne iubim. ***…
-
Am crezut că nu îl mai iubesc, dar apoi mi-am dat seama că nu am suficientă imaginaţie pentru a trăi într-o lume în care El nu există. Şi m-am luptat cu mine, şi-am zăvorât…
-
Mă întreb dacă ai auzit de mine. Sau măcar… dacă știi că exist. Că undeva, în fața unui calculator așezat pe masa din bucătarie sunt Eu, cea care îți scrie. Cea care are atâtea…
-
Sunt peste 2 milioane de oameni în București. Bărbați și femei, mare parte dintre ei singuri, aleargă de dimineața până seara într-un oraș care doarme doar câteva ore pe noapte. Și asta în timpul…
-
Se spune că speranța moare ultima, dar până la urmă moare și ea. Când asta se întâmplă, tot ce îți rămâne este adevărul. Adevărul poate apărea sub mai multe forme. Uneori, apare ca o…