Povesti

Cutia Pandorei

May 13, 2013

Ieșim din fiecare relație cu un bagaj plin de amintiri, durere, îndoieli și temeri. Unii dintre noi răsuflă ușurați că s-a terminat și își spun că vor trece mai departe liniștiți. Alții se tulbură, se perpelesc și își dau seama că ar mai fi încercat, dar își spun că se vor obișnui până la urmă cu ideea.  Mai sunt și cei care pun semn de egal între singurătatea ce urmează despărțirii și libertate; cei care spun lumii întregi cât de recunoscători sunt hazardului pentru că i-a ”eliberat”.

femeile-isi-iau-bagaj-dublu-crop-644x416

Cei cu adevărat liberi sunt însă cei care își acordă timp să-și lingă rănile. Cei care acceptă durerea, o conștientizează și învață să trăiască alături de ea, până când într-o zi, dispare. Cei care știu că dragostea nu trece de azi pe mâine și nu se tem să recunoască asta. Cei care știu și faptul că dragostea nu este suficientă pentru a menține o relație. Cei care știu că uneori trebuie să îngropi acea dragoste în cel mai adânc colțișor al inimii, până când nu o mai găsești. Cei care își cară cu demnitate bagajul prin viață și speră că într-o zi vor găsi pe cineva care să-i ajute să despacheteze.

Bagajele vin în mai multe dimensiuni. Dar nu mărimea contează (cel puțin nu în cazul acesta), ci conținutul. Temerile, frustrările, îndoielile cu care ieșim din fiecare relație ne însoțesc pas cu pas, fie că vrem sau nu să recunoaștem asta. Și pentru binele nostru, e indicat să ne asigurăm că bagajul este bine ferecat. Dacă nu mă credeți, citiți povestioara despre cutia Pandorei.

pandoras-box

De-a lungul timpului am strâns și eu mai multe bagaje, pe care am uitat sau mi-a fost teamă să le despachetez. Și m-am trezit făcând alegeri greșite, suferind după plăsmuiri ale dorinței de iubire și pierzând ceea ce era cu adevărat valoros. Atunci am înțeles că bagajele grele se cară în doi. Atunci am încetat să mai fiu speriată și mi-am zis că într-o zi, una mai frumoasă, mai senină, voi despacheta fiecare lucrușor din valiza pe care o car după mine, pentru a începe cea mai frumoasă poveste de dragoste.

Tu ai despachetat?

You Might Also Like

No Comments

  • Reply Rucsi May 13, 2013 at 7:44 pm

    am si eu acel bagaj plin de frustrari..si nu cred ca o sa despachetez prea curand…:)

    • Reply filipineza May 13, 2013 at 11:34 pm

      @Rucsi – va trebui sa despachetezi la un moment dat. Cat mai repede, de preferat 🙂

      • Reply Rucsi May 14, 2013 at 4:58 am

        cred si eu…o sa incerc

  • Reply Dudus uita sa viseze (@DudusNicoleta) May 13, 2013 at 7:53 pm

    Mi-a fost atat de frica sa despachetez cutiile pe care le-am aruncat intr-un colt indepartat al inimii incat la un momentdat credeam ca nu voi fi capabila sa-mi mut temerile intr-o casa noua. Insa acum totul s-a schimbat, am descoperit ca despachetasem de mult iar in cutii ramasesera doar firimituri.
    Nu imi va mai fi frica sa despachetez de acum, impachetatul este mult mai dureros in comparatie cu asta.

    • Reply filipineza May 13, 2013 at 11:35 pm

      @Nicoleta: e bine ca ti-ai depasit frica de a despacheta. Putini au reusit 🙂

  • Reply Poliția Estetică July 24, 2013 at 1:10 pm

    Acestea nu sunt editoriale prin definiție. În editoriale se evită o implicare atât de personală în abordare. Ca să nu vorbim de formă și scop. Acestea par a fi cugetări. Editorialiștii buni sunt de obicei antropologi sau sociologi. Succes la sinceritate în continuare!

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: