Tu ai tăcut

Aș vrea să nu îmi mai vorbești nicicând despre dragoste. Să nu îți mai aud vocea mincinoasă până când nu mă vindec de tine. Să-mi șterg din suflet cicatricile ca și când n-ai trecut pe-acolo vreodată. Să uit c-ai existat. Aș vrea să uit de tine atât de profund, încât atunci când te revăd, să-mi trec privirea peste tine ca peste-un străin.

N-o să-nțeleg probabil niciodată de ce mi-ai pus pe umeri greutatea amarei suspiciuni că eu port vina nefericirii noastre. Că vreau prea mult când cer să îți ridici ochii din telefon sau de pe altă femeie. De ce mi-ai împovărat sufletul cu îndoieli.

Te-am vrut cu disperare ani la rând și, la final, am tânjit după blândețea cu care-i spui unui suflet dependent de dragostea ta că te dezici de el. Că-i iei totul și că-l lași singur, fără niciun vis.

Ți-am așteptat sinceritatea ca dovadă a dragostei. Și când nu a venit, aș fi primit orice. Doar adevăr să aibă. Căci te-am iubit atât de mult încât aș fi putut înțelege.

Tu ai tăcut.