Iubirea nu mai e ce-a fost. Sau ce-am crezut eu că ar trebui să fie. Poate de la prea multe povești. Poate de la prea multă speranță, Poate de la prea multe iluzii.
Relațiile sunt distruse încă de la început, fără ca „participanții” să realizeze, din motive care nu au nicio legătură cu dragostea. Oamenii distrug cel mai frumos sentiment in lume, concentrați fiind pe cel mai urât dintre ele sau cel puțin cel mai distructiv. Orgoliul, această dovadă vie a nimicniciei umane și cea mai mare piedică pe care ne-o punem în viață, nu ține cont de poveștile inimii. Dar ne lubrifiază artificial creierul și ne șoptește demonic că poate merităm mai mult sau mai bine. Și că suntem deasupra unor lucruri de care, de multe ori, nu ne apropiem nici măcar cu-o suflare.
O relație n-ar trebui să sugă viața din oameni, să îi aducă la disperare sau să îi restricționeze. O relație ar trebui să însemne 2 oameni care se simt bine împreună mai multe zile la rând, 7 ore pe zi sau 10 ore pe săptămână. O relație nu ar trebui să ucidă eu-ul pentru așa-zisul Noi, ci să alăture 2 eu-uri sub un zâmbet constant. O relație nu înseamnă control, restricții sau cercetări. O relație înseamnă să te lași pradă unor sentimente care le depășesc pe cele cotidiene, care te scot din cele mai rele stări, care te fac să zâmbești, să râzi, să tresalți.
O relație ar trebui să însemne dorință, nu obligație. Pentru că dragostea nu întreabă niciodată „de ce”. Cel puțin nu a mea. Și-aș vrea să mergi în seara asta la culcare întrebându-te onest dacă tu chiar iubești. Dacă nu cumva l-ai ales pe omul de lângă tine doar pentru că ai impresia că e convenabil social sau doar pentru că, vezi Doamne, corespunde dogmelor autoimpuse. Dacă nu cumva trăiești după un tipar pe care dacă îl zgârii un pic vezi că nu îți oferă ceea ce trebuie. Dacă nu cumva ai terminat povestea înainte să o începi.
Și dacă răspunsul este „NU” și dragostea ta e reală, amintește-ți că pentru o relație este nevoie de 2. Și că fericirea ta nu este neapărat și a omului de lângă tine. Că libertatea este cel mai mare dar pe care îl avem de la viață și pe care ni-l putem face unul celuilalt. Că neîncrederea vine doar din nesiguranța ta și că ucide de multe ori tot ce e frumos într-o relație. Excepție face doar cazul în care ești cu un curvar/curvă patologic(ă) și atunci fă cruce că ai scăpat.
Ceea ce încerc eu să spun aici este că am avut norocul să ne naștem liberi. Că dragostea ar trebui să fie frumoasă și ca dacă într-o relație nu te simți ca Făt-Frumos sau ca Ileana Cosânzeana, ești în relația greșită. Și că poate ar fi frumos să iei fiecare poveste ca și cum ar fi prima. Să crezi, să speri, să iubești. Fără jocuri de putere, fără manipulări, fără cercetări de KGB și, mai presus de toate, fără orgoliu.
Iubește și atât. And be happy.
The end.
No Comments