Povesti

Dincolo de trădare

April 4, 2013

Nu am putut niciodată să trec cu adevărat peste trădare.  Mă consumă, mă sufocă, mă ucide şi mă învie doar pentru a relua ciclul durerii. E groaznic. Tulburător.

Închide ochii. Îți aminteşti cum te-ai simţit? Îşi aminteşti cum vestea trădării ţi-a tulburat ochii? Furia? Dezgustul? Durerea? Dezamăgirea. Sentimentul acela de inerţie. Pustiul…

4310658939_42c0b5840c_o

Cred că dincolo de trădare, nimic nu mai poate fi reconstruit într-o relație de dragoste. Nu cred că există iertare totală pentru cel pe care îl iubești și căruia i-ai dăruit încrederea ta. Nu după ce afli că și-a dezgolit trupul și sufletul în fața altcuiva. Nu după ce a atins și a sărutat altă piele, alți umeri. Cum să-i mai dorești trupul după ce și l-a impregnat cu alt parfum? Cu alte dorințe?  Cum să mai vrei lângă tine un om care ți-a negat și disprețuit existența și dragostea pentru un orgasm? Cum?!

Am cunoscut de mici trădarea. Astfel că încrederea s-a dovedit a fi prima investiție proastă din viețile noastre. Și după ce pierzi în repetate rânduri ce economisise inima ta, devii cinic. Falimentul moral te face să tai de pe listă iubirea, cu aceeași apăsare de condei cu care elimini un moft al societății.

120fd9c4d0b03522074f1bb1d458b95f

Trădarea nu e virgulă, ci punct. Chiar și atunci când inima ar vrea să scrie în continuare după dictare. Dincolo de trădare nu rămâne nimic.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply .m April 4, 2013 at 11:24 pm

    Uhmmm… mda…

  • Reply Sophie April 5, 2013 at 2:01 am

    Pentru minte tredarea a fost “…”. Eu am fost cea care a tradat si mi-am dezvaluit cinismul. Tradarea mea a spart in ochii mei imagine sfanta a iubirii. Iar acum nu mai pot iubi. E ca si cum as fi fost eu cea tradata.Paradoxal.

  • Reply Sophie April 5, 2013 at 2:01 am

    * tradarea, imaginea

  • Reply La o cafea sau pe viață - Elena Filip April 17, 2018 at 2:40 pm

    […] Mă-ntreb de multe ori de ce s-au dus, când au plecat. De ce n-au fost acolo, lângă mine. De ce nu am contat la fel de mult, cum au făcut-o ei la vremea lor. Și-aștept, cu aceeași naivitate ca la 20 de ani, să sune telefonul și să fie iar la fel. Dar știți și voi deja, dincolo de trădare… […]

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: