“Niciodata” este primul pas

Am spus de prea multe ori “eu niciodata nu o sa fac aia”. Am judecat fara pe mila pe cei care o faceau si m-am convins pe mine ca “niciodata” e un sigiliu in fata caruia mi-am aliniat principiile ca scut protector.

In timp, “niciodata” s-a dovedit a fi primul pas in ceea ce urma sa fie transformarea unei negatii in fapt concret. Si s-a intamplat fara sa imi dau seama, iar cand m-am prins era deja prea tarziu sa mai schimb ceva. Dragostea a rupt sigiliul pe care principiile il pazeau cu atata strasnicie si deodata m-am trezit in randul celor pe care in trecut ii judecam fara mila.

“Niciodata” inseamna mult timp. Nestiind nici macar ce va fi maine, putem noi oare sa juram cu vieti si cu morti pe necuprins si pe nestiut? Probabil ca nu. Dar in mintea noastra suna bine. Principiile ne diferentiaza intr-o societate plina de moravuri.

Nu o sa cer niciodata iertare pentru dragostea mea. Ea e mai presus de mine, de lume, de conceptii. M-a lovit intr-un moment in care incetasem sa cred in ea si s-a dovedit a fi cel mai bun lucru din viata mea de atunci.

“Niciodata” cel pe care il strigam eu din rasputeri cu ani in urma s-a pierdut intr-un loc pe care inca nu l-am putut identifica. Si nici nu stiu daca vreau sa fac asta. Pentru ca fiecare “niciodata” disparut m-a invatat sa nu mai judec.

Confucius spune “Nu te plange de zapada de pe acoperisul vecinului, cand pragul de la usa propriei tale case este murdar!”. L-am luat in seama cu adevarat abia atunci cand am ramas fara cativa de “niciodata”. Si stiu ca fiecare dintre noi a piedut macar unul sau doi.

Poate inainte de a judeca vom face un efort de a ne pune in pielea celuilalt. E greu, dar nu imposibil. Pentru ca asa cum gasim putere sa predicam despre “niciodata” si sa judecam, vom gasi un strop si pentru a incerca sa intelegem.

Poti sa imi urasti sufletul, dar nu pe mine. Pentru ca nu eu am ales. Asa a fost sa fie.