Nimic nu vindecă un suflet rănit mai bine decât o mână de prieteni care îți sunt alături la greu. Însă prietenii au și ei viețile lor. Și în timp, pe nesimțite, o țeavă care trebuie reparată sau un bilet la film cumpărat deja valorează mai mult decât sufletul tău sfâșiat în bucăți mici.
Doar ai fix aceeași problemă despre care ați mai discutat de 15 ori până atunci. ”Treci peste”, ”Te descurci tu” sau ”hai că vorbim mai târziu” au cumva locul vorbelor de care aveai nevoie cu disperare. Sau tăcerii. Pentru că uneori vrei doar să știi că îi pasă cuiva de faptul că tu suferi. Chiar dacă nu scoate un sunet. Chiar dacă doar te ascultă. Mai ales dacă te ascultă. Chiar și când îi spui suferința ta pentru a mia oară.
Pentru că un prieten nu înseamnă cineva cu care ieși la suc. Sau la bere. Sau la shopping.
Un prieten ți-e mama și tată, și frate, și oglindă. Și nu contează cât sau de ce ești la pământ. El e acolo să te ajute să te ridici. Și, uneori, să scuture praful de pe tine.
Priviți în trecut. Câți dintre cei pe care i-ați căutat au fost acolo? Câți dintre cei rămași au fost întotdeauna ”acolo” pentru voi? Câți dintre aceștia vor rămâne mereu lângă voi? Câți dintre ei ar tăia în jumătate ultima lor felie de pâine, doar pentru a nu vă lăsa pe voi să muriți de foame?
Știu că vor fi zeci de voci care vor sări ca arse, militând pentru cel mai bun prieten care le-a fost mereu alături. Și le mulțumesc de pe acum. Pentru că oamenii din spatele acestor voci încă mai cred. Pentru că încă nu au lăsat cinismul să învingă speranța. Și respect asta.
Însă până atunci, eu cred că suntem singuri. Pentru că Omul s-a născut suferind de sindromul individualității și va lupta mereu pentru propria-i supraviețuire. Și, la nevoie, va trece peste tot ce a construit timpul între voi.
Suntem singuri.
6 Comments
dar tu ai fost langa “prietenul” tau bun la nevoie?
La intrebarea asta ar trebui sa raspunda “prietenul” 🙂
Foarte convingător articolul! Serios de nu! 🙂 Și…totuși e adevărat ce spui tu acolo! Congrats! 🙂
Reblogged this on Anlachi's Weblog and commented:
da, suntem singuri…
ntrebarile sunt esentiale mereu..la fel si raspunsurile. Cred ca in drumul prin viata intalnesti la un moment dat exact oamenii de care ai nevoie. Unii raman, altii ies..e vorba pana la urma de timing..important este ce inveti, ce intelegi si cum treci peste…hopuri, bucurii, dezamagiri.. iar ei, prietenii, sunt acolo. Probabil notiunea s-a denaturat un pic, individualismul a capatat niste accente mai pregnante, dar cred ca tot exista oameni care te-ar sustine. Uneori o vorba potrivita face mai mult decat felia de paine… iar tu sper ca ai stiut sa iti pretuiesti prietenii, ca ai stiut sa-i protejezi si sa-i pastrezi pe cei care merita, indiferent de numarul lor. Capul sus, chiar daca ne nastem singuri si murim singuri, intalnim niste oameni care ne fac calatoria mai placuta! Si uneori ei merita totul! Te pup, te imbratisez! Cu drag.
[…] câțiva ani trăgeam o concluzie dureroasă: suntem singuri. Dar vremurile triste trec, iar timpul întoarce filele cu o viteză blândă, radieră de […]