9 zile

Și-a turnat fresh de portocale în pahar cu mișcări lente. A dus paharul la gură și a gustat din lichidul dulce-acrișor, înmiresmat și colorat portocaliu. A chicotit scurt, bucurându-se ca un copil de Dumnezeu știe ce. Poate de gustul naturii. Sau poate de razele soarelui care străpungeau hotărâte jaluzelele, mângâindu-i chipul și alergând jucăuș prin părul ei lung și șaten.

S-a ridicat brusc și a început să se miște unduitor pe jazz-ul de dimineață, de parcă timpul își număra secundele după ritmul ei. Desculță, despletită, ascuzându-și goliciunea după un furou dantelat care-i trecea cu greu de coapse.

Renunțase la fumat când a aflat. Era atât de fericită. El avea să rămână în viața ei. Fără să știe, îi lăsase o bucățică din el în ultima noapte pe care o petrecuseră împreună. Nu va mai fi singură niciodată. Niciodată!

Va ierta tot. Da! Va ierta tot, îi va spune și vor începe o viață de fericire. Așa-și spunea și totul părea să capete sens. Viața ei alb-negru devenise colorată într-o secundă. Și îl iubea. Vai, cât îl iubea!

S-a îmbrăcat grăbită și a ieșit pe ușă.

***

– Crezi că ești doar tu?! Că doar pe tine te iubește?!

– Nu te cred!

– Ce naivă, se auzi vocea la celălalt capăt al firului. Poate ar trebui să îți verifici mesajele. Ai și poze. Târfo!

***

Una, două, trei, patru, cinci… Imaginile deveneau neclare. Simți o stare de greață accentuată de cerul care se transformase într-un vârtej gata să o înghită. Se sufoca.

S-a prăbușit în stradă. Singură, cu mâinile chircite, încercând parcă să protejeze ceva. Singură.

***

În noaptea aceea s-a reapucat de fumat.