Minus unu

S-a trezit cu un gol în stomac. S-a ridicat cu greu și s-a privit în oglindă. Avea o cută pe față și părul ciufulit. Ochii îi erau umflați. Plânsese în somn. A fugit în baie și s-a spălat pe față, evitând de data asta oglinda. Se simțea goală, inertă, stupidă. S-a sprijinit de chiuvetă în timp ce căuta să-și revină. Golul în stomac se accentua. Și-a lăsat capul în jos, revărsându-și părul pe față, într-o încercare copilăroasă de a-și ascunde suferința.

Amintirile o biciuiau fără milă. Le dezgropase pe toate în timp ce căuta cu disperare motive să nu-l mai iubească. Minciunile, trădarea, nepăsarea, minciunile, trădarea, minciunile…

– Te măriți cu mine?

– Ești un mare nimic!

– Te iubesc!

– N-ai înțeles nimic! Mă bucur că s-a terminat!

Vorbele lui i se amestecau în cap. Îi auzea voce și iubea fiecare sunet. Chiar și când o alunga. Chiar și când o chema înapoi. Mai ales când o chema înapoi.

A intrat în cameră și s-a întins pe jos, sprijinindu-se de un perete. Durerea o sufoca. Și-a lipit capul de perete și a închis ochii. Amintirile au început să curgă ca lacrimile din seara în care se terminase. Mâinile i-au alunecat instant pe abdomen.

…

– Uite, se trezește! Domnișoară! Domnișoară!

S-a ridicat simțind cum disperarea o îneacă. A ieșit pe ușă cu lacrimile șiroind pe față.

– Nu! Nu! Nuuu, ar fi vrut să urle, dar sunetele refuzau să-i spună durerea. Din când în când, un hohot reușea să spargă bariera tăcerii, dar nu era nimeni acolo să-i pese.

Afară era deja noapte. Nu știa cum se întâmplase sau când trecuse timpul. Picioarele i se împleticeau și refuzau să o mai asculte. S-a întins pe jos, sprijinindu-se de un perete. Durerea o sufoca. Și-a lipit capul de perete și a închis ochii. Mâinile i-au alunecat instant pe abdomen. Rămăsese doar un gol în stomac.