Și-a turnat fresh de portocale în pahar cu mișcări lente. A dus paharul la gură și a gustat din lichidul dulce-acrișor, înmiresmat și colorat portocaliu. A chicotit scurt, bucurându-se ca un copil de Dumnezeu știe ce. Poate de gustul naturii. Sau poate de razele soarelui care străpungeau hotărâte jaluzelele, mângâindu-i chipul și alergând jucăuș prin părul ei lung și șaten. S-a ridicat brusc și a început să se miște unduitor pe jazz-ul de dimineață, de parcă timpul își număra secundele după…
