Am și eu niște vecini gălăgioși care au doi plozi. Unul are 13 ani, celălalt 14. Ca să nu fie loc de interpretări, vreau să menționez din start că de câte ori mă gândesc la ei, mă întreb de ce nu se mai poartă trasul pe roată. Și înainte să spuneți că ar trebui să fiu internată undeva, permiteți-mi să vă explic:
Ora 19. Vin de la serviciu praf de obosită, pe tocuri și cu două sacoșe pline de cumpărături. Ajung la lift. Liful urcă. Se oprește la etajul 10. Aștept răbdătoare să coboare și văd că se oprește la etajul 1. Apăs pe buton. Liftul urcă. Se oprește din nou la 10. Apoi coboară. Apoi urcă din nou. Apoi coboară. Timp de 15 minute. Înjur printre dinți și mă duc pe scări. 6 etaje, but who’s counting?!
Ajung în casă, fac un duș, desfac pungile cu cumpărături și îmi dau seama că am uitat să cumpăr ulei. Mă îmbrac și dau să chem liftul. Aceeași poveste. Mă apuc de blestemat în gând și cobor pe scări.
Mă întorc de la magazin. Aceeași poveste. Două zile mai târziu. Aceeași poveste. Următoarea săptămână. Aceeași poveste.
Fac un plan diabolic și stau la pândă. Și-atunci îi văd pe drăcușori chicotind ca nenorociții cum o să urce „proștii care vin de la muncă și toate babele” pe scări. Dau să mă înfig în ei. Drăcușorii o zbughesc în lift. Etajul 10. Apoi 1. Apoi 10. Ah…
Scrisori și facturi inversate între cutiuțe poștale sau aruncate direct la coșul pentru reclame. Spumă de ras pe ușa de la lift. Coji de banane pe scări. Sunat random la interfon la 11 noaptea și chicotit. Lift veșnic ocupat la orele de vârf.
Caut școală de corecție pentru plozi extrem de enervanți.
No Comments