Tanar absolvent caut … o viata

Am aproape 22 de ani si intr-o luna termin facultatea. Ok! Incotro? Eu una o sa ma inscriu la master. Si? Apoi? Incotro?

Astea sunt intrebari pe care cred ca si le pune orice tanar care a terminat o facultate/un master/un doctorat (fiecare dupa posibilitatile financiare si/sau intelectuale pe care le are).

Sa vedem cam ce ar fi de facut :

1. Ne angajam undeva (nu e neaparat sa ne si placa job-ul), lucram pe un salariu mediu (sau chiar mic), din care o sa ne platim ratele de la banca (pe care, inevitabil, o sa le avem, daca nu vrem sa dormim in strada).

Ok, dar cum o sa traim? Adica, nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place sa am ce manca … si cu ce ma imbraca … si unde locui. Toate in aceeasi viata, de preferat. Plus ca, mai sunt si facturi de platit. Dar, cum la toate exista o rezolvare, putem oricand sa redevenim romantici si sa ne luminam existenta cu lumanari, sa ne incalzim de la “caldura sufletului” si sa facem mancare la cazan in fata blocului (ok, asta e primitiv, nu romantic).

2. Plecam din tara si ajungem intr-un loc in care :

a. umbla caini cu covrigi in coada;

There is no such a thing! Daca da, sa-mi spuna si mie cineva unde.

b. muncim de ne ia naiba pentru un job care e cu mult sub calificarea pe care o avem, dar macar castigam bine;

“Din pacate”, printre idealurile mele in viata nu se numara spalatul WC-urilor, praşitul, culesul fructelor si “facutul cu mana” dupa tiruri (as in prostitutie). Deci, nu.

c. muncim de ne ia naiba pentru un job care se pliaza pe calificarea noastra si castigam bine.

In acest caz, putem sa ne trecem de pe acum animalul de companie in testament, pentru ca nu o sa ne ia nici dracu’, daca ideea noastra de relatie/casnicie se va rezuma la 5 minute de conversatie telefonica pe zi (caci nu avem timp), sex cat sa facem copii (eventual notat in agenda, programat intre doua intalniri/sedinte), vazut doar in poze (doar nu ai timp, trebuie sa muncesti).

3. Ne gasim un/o “Iri” si traim “fericiti” pe banii lui.

Am uitat sa precizez ca acest articol se adreseaza celor care au macar un dram de demnitate. Eu am. Deci, nu.

4. Ne sinucidem.

Sunt aproape sigura ca dupa ce murim nu mai putem : sa ne plimbam prin parc, sa ascultam muzica, sa dansam, sa citim, sa zambim, sa radem, sa scriem pe blog. Iar mie imi plac toate astea. Deci, nu.

5. “Punem mana” pe job-ul mult visat, avem un program “decent” si castigam bine.

Ok, dar ce facem cu restul de 99,99% dintre tineri?

Atat despre noi.

Eu? Ce o sa fac eu? Nu am nici cea mai vaga idee. Stiu insa ce caut : un job care sa imi placa in majoritatea timpului (si spun “majoritatea”, pentru ca sunt sigura ca o sa am zile cand o sa il urasc – toti avem) si de pe urma caruia sa castig bine, o familie, o locuinta, s.a.m.d.   Mai pe scurt, o viata.