Punct si de la capat

Sunt zile în care mă simt pierdută. Deodată, fără avertisment, devin nemulţumită de tot ce se întamplă în viaţa mea şi simt o nevoie acută de a o lua de la zero. Acelea sunt zilele în care nu mă tem de nou. Acelea sunt zilele în care tânjesc după necunoscut şi după o cursă a vieţii nou-nouţă, doar pentru mine. Construiesc planuri măreţe şi curajoase în faţa cărora aş ezita în oricare altă zi. Sunt chiar entuziasmată la gândul că aş putea găsi o cărare necercetată de mine până atunci.

Dar cărările necercetate nu sunt întotdeauna ceea ce par. Iar maturitatea ne obligă cumva să ne gândim şi la aspectele mai putin idilice ale necunoscutului.

Mi se întampla şi mie: după câteva zile de conturat planuri de nou început, mă trezesc şi mă întreb dacă e chiar înţelept să las vrabia din mână pe cioara de pe gard. Până la urmă, trăim vremuri grele, nu-i aşa?!

Dar noul început mă poate speria doar pana începe. Apoi, I go with the flow şi găsesc o soluţie să supravieţuiesc. Asemenea păsării Phoenix, mă ridic din propria-mi cenuşă și mă îndrept hotărâtă spre noul drum. Dar, mă întreb eu, dacă încă nu am ajuns cenuşă, mai are sens să vreau să renasc? Mă pot eu opri oare la mijlocul propoziţiei să spun “punct şi de la capăt”?