Am constatat de curând că oamenii au nevoie de vinovați. De un cap care să cadă. De o persoană care să fie trimisă la ghilotină, arătată cu degetul, detestată. Aceștia sunt oamenii care n-ar accepta nici în ruptul capului că problema e la ei în ogradă. Sau că au greșit. Sau că au ales greșit. Aceștia sunt oamenii care nu vor îndura niciodată eșecul. Aceștia sunt oamenii care iau o decizie și apoi aruncă toate consecințele în sacoșa altcuiva. A cui le este la îndemână.
N-am înțeles niciodată de ce este asumarea greșelilor este atât de complicată. Personal, mi se pare că vânătoarea după ”vinovați” sau după scuze este mult prea obositoare. Dar eu trăiesc într-un Univers paralel, așa că nu se pune.
A luat copilul o notă proastă la școală?! Are profa ceva cu el! Te înșeală bărbatul?! Amanta este de vină! Un prieten îți atrage atenția?! Clar are ceva cu tine! Și lista poate continua. Dar eu m-aș opri o clipă.
Am învățat cu toții la matematică faptul că orice problemă are o ipoteză. În zilele noastre, însă, nimeni nu pare să o mai citească. Trecem direct la concluzii, fără să căutăm măcar pentru câteva secunde cauza. De ce naiba s-a întâmplat situația?! Cine este cu adevărat vinovat? Și dacă sunt mai mulți, cum împărțim vina?
Aud în fiecare zi că X este așa, Y este altfel și că Z este și mai rău. Și rareori mi se întâmplă să văd pe cineva făcând măcar un pas în papucii celui etichetat. Aruncăm cu noroi, fără să clipim, de parcă noi am fi proaspăt spălați cu Dero.
Newsflash: nu jucăm rațele și vânătorii! Nu există numai victime și călăi. Există oameni. Cu bune și cu rele. Cu defecte și calități. Oameni care, uneori, iau decizii greșite. Oameni care, alteori, mai și învață din ele. Oameni.
Nobody’s perfect.
No Comments