Povesti

În somn ești al meu

September 18, 2015
poveste de dragoste

Păstrează-mi mâna ta într-ale tale,
Sa stam asa, alături amândoi
Nu simți ce singuri am rămas pe lume
De când iubirea nu mai e cu noi?

tumblr_lzxpuncw3w1rots9wo1_400

A tresărit din somn, fugărită parcă de un coșmar. Atingerea caldă și masculină îi lăsase o urmă în palmă și una în suflet. S-a dezmeticit repede, repetându-și în gând că a fost doar un vis. O speranță transferată în singurul loc în care mai putea trăi o poveste: în somn.

A renunțat repede la haine, în favoarea dușului fierbinte și parfumat. Câte arome, câte simțuri… Când a ieșit din baie, picături de apă rebele încă mai șiroiau pe pielea proaspăt spălată cu trandafiri și uleiuri înmiresmate.

Niște șosete calde și pufoase aveau să fie de ajuns până la aragaz. Aprinde focul. Ahh… ce-ar mirosi fum de țigară venind de la el. Ceainicul cântă o jale numai de el știută. Buclele încâlcite se risipesc în soarele eliberat de draperii. Toamna e luminată aparte. Ceainicul cântă. Trage o bluză pe ea și-și toarnă o cană de ceai.

45052-Slouchy-Socks-And-Teacup

Sunet de ceai curgând, mireasmă de tei. Muzică. Deodată, sare din pat și fuge săgeată la cutia plină de scrisori învechite de timp. Cuvintele nu și-au găsit expeditorul. Mai bine-așa. Altfel s-ar fi pierdut. El nu mai știe să iubească.

Le răstoarnă printre așternuturi. Un strop de ceai irosește două cuvinte. Îl suflă repede, cuprinsă parcă de disperarea unui faliment emoțional. Suflă peste cuvinte să le-ntregească, dar rămâne în urmă doar pastă.

poveste de dragoste

Scrisorile rămân rătăcite printre încrețituri de așternut, amorțite de toropeală. Soarbe din ceai, ținând ceașca cu două mâini. Se ridică din nou, brusc, fuge în bucătărie, deschide frigiderul, scanează cu privirea și îl închide la loc. La naiba! Ce n-ar da pentru un pic de ciocolată.

Soarele îi mângâie fața. Miroase a aburi de ceai și a miere. A lene. A toamnă. Alunecă ușor, legănată de atingeri nevăzute. Poate dacă închide ochii doar o clipă, doar o secundă, doar o idee…

Când s-a trezit, era trecut bine de miezul nopții. S-a ridicat din pat, goală, trăgând cearceaful după ea printre picturi, vopsea, simțiri. „Lasă-l să plece, și-a șoptit”. Nu mai visa. E gata.

DSC_0922 SIG IV

M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Şi-aștept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: