În astfel de momente mă imaginez fără doar şi poate pe o blană albă în faţa unui şemineu. O carte groasă într-o mână. O cană de ciocolată caldă alături. Botoşei în picioare. Poate un pic de jazz în surdină. Şi-o linişte a mea pe care o găsesc doar printre pagini îngălbenite de timp.
Şi e atât de îmbietoare ideea încât, dacă închid ochii, pot să simt căldura şemineului. Mirosul de ciocolată caldă. Asprimea delicată a paginilor. Şi sunt aproape sigură că am şi brioşe în cuptor. Mă duc repede să le scot ca să-mi bucur şi mai tare privirea. Este o seară perfectă.
Din când în când las cartea jos pentru a-mi reciti propria poveste. Dureros de frumoasă, nedreaptă pe alocuri, trăită parcă într-o altă viață. Și-apoi strâng cartea la piept și-mi amintesc de ce. Și-mi scutur capul într-o încercare naivă de a alunga amintirile și-mi spun că în seara asta zâmbesc și-atât.
Dar tu știi că nu e așa. Pentru că știi cine sunt. Pentru că știi cum iubesc. Pentru că am visat la acest moment împreună. Și când mintea îmi fugea pe blana albă din fața șemineului, o chemai înapoi și-mi promiteai că vei construi tu aceasta amintire. Și îmi schimbai visarea, așezându-mă în brațele tale. Iar eu râdeam pentru că tu ești mai cald decât focul din șemineu. Și-am fi uitat de cărți, pentru că povestea noastră e mai frumoasă decât tot ce-a fost scris.
***
Astăzi m-am întors la visarea mea. Și construiesc amintiri care nu s-au întâmplat. Pe blana albă din fața șemineului, cu o carte groasă în mână. Și o cană de ciocolată caldă. Cu botoșei în picioare și poate și un pic de jazz în surdină. Cu o liniște a mea pe care o găsesc doar printre pagini îngălbenite de timp. Și brioșe în cuptor.
No Comments