Da, deci am fost aseară la Deadpool și, pentru că nu am mai făcut de mult o recenzie, am zis să fiu și eu o păreristă profesionistă. Vă zic în avans că nu este spoiler alert, așa că puteți citi liniștiți.
First of all, mi-ar fi plăcut să știu că voi merge la 4D (mulțumesc, Mihai, te urăsc), ca să nu atentez la 3 pahare de vin înainte. Nu de alta, dar a fost o investiție inutilă. M-au scuturat băieții ăștia de la cinema de mi-a sărit băutura din cap. Of, știu, trăiesc o dramă. 4D e chiar fain și, pentru că a fost prima dată când am experimentat treaba asta, vă spun că trebuie testat.
Filmul a fost pentru mine o serie de bancuri seci la care vrei nu vrei, râzi. Chiar și așa, Ryan Reynolds a jucat impecabil și, dacă nu ai așteptări și nici chef să gândești prea mult într-o seară, this is the movie for you. Trebuie să recunosc și faptul că pe alocuri au fost câteva glume foarte bune și că m-a scuturat și râsul uneori, nu doar scaunele.
Pe lângă mine erau câteva cupluri perfect sincronizate ceas: băieții râdeau, fetele își dădeau ochii peste cap. ”Hai, măi, iubi, da’ ai zis că e o comedie romantică…”. Țeapă, pisi. Așadar, dacă ești roz și roz este lumea toată, nu atârna inutil pe lângă bietul băiat care vrea să vadă și el un film ca băjeții.
Așaaa… se taie câțiva prin film. Parodie like, dar se taie. Așa că dacă și stomacul este la fel de roz ca și lumea ta, stai parcată frumușel la zona de shopping din mall. Nu de alta, dar dacă te urci pe gagiu în timp ce se uită la film și vorbești continuu despre cât de „ew”, și „câh”, și „meh” este filmul, o să devii foarte enervantă. Mai rău decât de obicei.
Filmul nu este vreo capodoperă, dar dacă mergi știind asta, o să îți placă. Eu vă spun sincer că nici la trailer nu m-am uitat înainte să merg să-l văd. Am fost așa… la ghici. Adică îmi merit soarta.
Personajul principal vorbește mult și face glume încontinuu. I like him. Mai sunt vreo două care sunt foarte reușite, dar personajele negtive sunt maximum de triste. Adică eu fac mai urât atunci când n-am ciocolată în casă decât ei când se ceartă cu băieții buni.
Ultimele 10-15 minute din film mi-au plăcut mai mult decât tot filmul la un loc. Dacă nu aveți ce face într-o seară și sunteți maximum de plictisiți, clar trebuie să mergeți să-l vedeți. Dar dacă iubitele voastre sunt niște atârnătoare de tip supi, lăsați-le acasă.
The end.
4 Comments
Clar filmul ăsta nu e pentru tine! :))
Nu ești tu de treabă așa? :))
Eu sunt, dar tu ar trebui să rămâi la Titanic și The Notebook. :))
Bitchy mood much? :)))