Mă apuc zilele trecute să fac o ciorbă. Da, știu, nici mie nu mi-a venit să cred. O sun pe mama, să fiu sigură că îmi amintesc corect ingredientele și dau să mă apuc de treabă. Mare greșeală!
2 ore, 4 telefoane de tipul „e gata ciorba și cum ți-a ieșit” și deja mă apucase exasperarea. N-oi fi eu casnică, dar făceam o ciorbă, nu construiam o rachetă. Jeez! Iau atitudine și o informez pe moldoveancă (mama) că o voi contacta eu când e gata, numai să mă lase în pace.
Termin de făcut ciorba și sun familionul să anunț reușita. Sun pe mama, răspunde tata.
Eu: Ce faci?! Unde-i mama? Că am terminat ciorba și am sunat să raportez.
Tata: Mami, deschide șampania! She did it!
Eu: Ha,ha. Foarte funny.
Tata: Mai ai acoperiș deasupra capului?
Eu: Da, tata. E ok.
Tata: Da’ ce te-a apucat să gătești? Nu mai ai bani? Te șantajează cineva? Ești sub amenințarea unei arme?
Acum că am stabilit câtă încredere are tata în fii-sa, am continuat discuția pe un ton sfătos. La modul că el mă învăța de bine, iar eu mă dădeam cu capul de masă, geam și perete. Pe rând, nu în același timp. Să vă explic highlight-urile discuției:
„Auzi, să știi că bricheta nu se folosește numai la fumat. Poți să aprinzi și aragazul cu ea. Argazul e cutia aia mare cu 4 cerculețe pe ea”.
„Dacă folosești chibrit, să nu-l arunci în ciorbă după ce aprinzi focul”.
„Ai lapte în casă?! Nu de alta, dar să nu-l otrăvești pe omul ăla, că nu ți-a greșit cu nimic”.
„Auzi?! Zi drept, faci ciorba aia din răzbunare?!”.
„Ești foarte harnică. Te ridici singură de jos”.
Și, de departe „favorita mea”:
Tata: Tati, dar tu mai ai cenți?
Eu: Da, tati. De ce?
Tata: Ca să suni la Salvare în caz că i se face băiatului rău după ce mănâncă.
Eu: Foarte amuzant. E gratis să suni la 112.
Tata: Aaaa! Au auzit că gătești și au făcut numărul gratuit?!
Suspectez că my parents hate me.
