Povesti

Otrăvuri

April 15, 2016

Sunt zile în care cred că le-am trăit pe toate în dragoste și că nimic nu mă mai poate surprinde sau răni. Uneori cred că sunt mai deșteaptă decât viața, iar ea vine și îmi demonstrează din nou că nu am gustat nicio o treime din otrăvurile ei.

Sunt zile în care mă înec în propria-mi profunzime și-mi pierd curajul de a blestema faptul că ceilalți nu înțeleg ce nu-i de explicat, ci de simțit. Poate n-o fi așa. Dar fericire mea s-a tras întotdeauna din povești. Și, cumva, încă sper să o trăiesc pe-a mea. Rotundă și profundă. De respirat.

Și mi-aș dori să văd un El înțelegând că nu-s nicicând la fel. Că uneori gândurile mele sunt doar pentru mine, pentru că-mi trec așa cum vin. Pe nesimțite. Că uneori, de cele mai multe ori, trebuie să iubești fără să înțelegi, chiar dacă nu-nțelegi și că atunci când intervine logica, iubirea moare sau se transformă-n afecțiune. Și că asta nu e de-ajuns.

Căci nu-i totuna să-i spun unei femei că e frumoasă și că e drăguță. Și că acel „drăguță” e ca o palmă peste suflet. Pentru că nu este suficient să fie absolut. Și cine nu tinde spre absolut?!

beautiful-colors-colours-creative-Favim.com-2712493

Dar buzele aruncă fiere și venin, cu aceeași pasiune cu care te sărută. Trădează prea ușor. Iar sufletele cad fatal sub biciuială de cuvinte. Căci nu-i nimic mai dureros decât vorbele negre venite de la sufletul pe care credeai că îl învelești cu dragostea ta.

M-am înșelat mai sus. Ceva lovește mai perfid decât o fac niște cuvinte: privirea îndoielnică a celuia cărui i-ai pus în palmă viața ta. Privirea care face cât mii de cuvinte otrăvite, pe care știi că n-ai s-o schimbi de azi pe mâine. Privirea aceea ucigătoare de speranță și dătătoare de dor. Pentru ce-a fost. Sau ce ar fi putut să fie.

Dar uiți că dacă-s urme pe zăpadă

Noroiul e lăsat de pașii tăi.

You Might Also Like

%d bloggers like this: