Cred că nu ești nicicând mai sigur decât atunci când nu iubești. Când nu iubești deloc. Nici măcar puțin. Când nu visezi la cineva anume. Când nu ți-e dor. Când nu-ți faci scenarii.
La ce te gândești atunci când nu te gândești la nimeni?!
Ce ciudată e singurătatea asta… Cred că e cea mai dură singurătate, dar cumva și cea mai liniștită. Când nu-ți pui întrebări. Când nu te macini.
Timpul zboară și nu iartă pe nimeni, singuraticule!
Îmi place mult vinul alb. Chiar acum beau un pahar. Al șaselea, cred. N-am numărat. E bun și mă îmbată greu. N-a reușit încă. Mai încerc.
Afară plouă a vară și parcă aș fugi puțin prin noapte și picături. De vin sau de ploaie, dar cine stă să analizeze?! Sunt doar eu și gândurile mele și, după Google Analytics, vreo 14 alți oameni care îmi citesc fix acum blogul. Ce-o fi în capul lor?! Cred că sunt și ei singuri. Sau plictisiți. Iar asta e chiar mai rău decât singurătatea.
Aș vrea să cunosc un bărbat fascinant. Mai deștept decât mine. Doar să mă fascineze și să mă facă să-i ofer două-trei gânduri înainte de somn. Nu aș vrea să îl păstrez. Nu am nevoie de el acum. Mă am pe mine. Și gândurile mele. Și șevaletul. Am un cadou de pictat. E-aproape gata. Lac îi mai trebuie.
Love birds.
No Comments