Mituri despre frumusețe există cu miile. De la cele mai absurde la cele mai ușor de crezut. Și, cu toate că nu prea le am cu smalțul/smoala/orice alte chestii își mai pun femeile pe față, m-am prezentat frumos la întâlnirea cu dr. Kasem, organizată de fetele de la Creative Ideas. Și bine am făcut, pentru că am aflat o mulțime de chestii foarte foarte interesante.
1. Machiajul nu se aplică în cantități industriale, cu mistria.
“Machiajul a fost inventat ca un truc care să scoată în evidență anumite trăsături cu care ne identificăm, nu să constituie o mască. De aceea, el trebuie aplicat într-o cantitate cât mai mică. Cu cât aplicam mai putin machiaj, cu atat fata este atacata cat mai putin. Porii trebuie sa respire, nu sa fie blocati cu machiaj si sa se dilate. De aceea machiajul trebuie sa fie cat mai fin, de preferat sa fie lichid, nu pudra, pentru a evita astfel inteparea porilor cu pensula”, explica dr. Kasem Abu Bakr, Șeful Departamentului de Chirurgie Estetică Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.
2. Demachierea se face cu apă și săpun demachiant. Și atât.
„Prin mișcările circulare ale demachierii, astupăm toţi porii cu machiajul de peste zi. În cazul demachierii cu dischete demachiante îmbibate cu diferite produse, 40 % din machiaj intră în pori. Ce se vede pe dischetă este doar restul de 60%. Corect, demachierea se face prin spălare directă cu apă și săpun special pentru demachiere. Și putem repeta acest proces o dată, de două ori, de trei ori. Urmează apoi uscarea ușoară prin tamponare și hidratarea, care se realizează cel mai eficient cu ulei de măsline, ulei de argan sau cu orice produse de calitate cu unt shea. Aceeași procedură se repetă și în fiecare dimineață”, adaugă dr. Kasem Abu Bakr, Șeful Departamentului de Chirurgie Estetică Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.
3. Coșurile nu trebuie stoarse
„Orice faţă face coșuri, este absolut normal. Important este să știm să eliminăm coșurile corect și să nu le stoarcem. Și asta pentru că vorbim de infecții care trebuie tratate ca atare, altfel riscăm să se răspândească”, explică dr. Kasem Abu Bakr, Șeful Departamentului de Chirurgie Estetică Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.
Pentru tratarea coșurilor, specialistul recomandă orice cremă care conţine Clindamicină. Aceasta se aplică dimineaţa și seara pe coș și se lasă să acţioneze, astfel ca în 2-3 zile coșul dispare de la sine.
4. Dacă intenționați să ajungeți o friptură suculentă, folosiți uleiul doar după plajă
“Pentru plaja se foloseste crema de protectie cu SPF 30 sau 50. Uleiul de aplica abia dupa plaja si este important sa folosim produse hidratante, precum uleiul de masline, de argan sau de shea. Nu exista ulei care sa protejeze de soare, el este o substanţa care la incingere ataca. Prin urmare, uleiul doar prajeste, nu bronzeaza, cu atat mai mult, nu protejeaza. Nu se sta la soare intre orele 13:00 si 15:00. La bronz se sta jumatate de ora, cel mult o ora, cu alternare apa-bronz”, explica dr. Kasem Abu Bakr, Seful Departamentului de Chirurgie Estetica Kasem Aesthetic & Phlebology Clinic.
5. Se poate scăpa de celulită
„Fumatul este prima cauzaă a apariției celulitei, tocmai pentru că atacă vasele care ar trebui să absoarbă grăsimea, de aceea pentru eliminarea acesteia este important să renunțăm la această activitate. Hidratarea este de asemenea importantă, fiind necesar consumul a 3,5 litri de apă pe zi. Sportul trebuie făcut seara și fără greutăți, și asta pentru că în prima parte a zilei corpul oricum arde grăsimile. Înfometarea și dietele restrictive nu ajută la eliminarea grasimii, ci duc la depozite de grasime in diferite zone ale corpului. Astfel, dimineața și la prânz se poate consuma orice tip de mâncare. Seara, în schimb, cele mai indicate sunt salatele”, adaugă specialistul.
Vestea bună este că aceasta este prima întâlnire dintr-un lung șir. așa că dacă aveți întrebări pentru dr. Kasem, le puteți lăsa aici într-un comentariu și promit că revin cu răspunsuri.
No Comments