Just my imagination …

Inconstient, in fiecare zi care trece, ma asez mai confortabil si mai sigur in dragostea mea  mare si completa. Il iubesc … de dimineata pana noaptea cu dragoste totala si vreau sa strig lumii despre fericirea mea, sa dau speranta celor care nu mai cred (asa cum am fost si eu pana acum cateva batai de inima), sa luminez calea celor care s-au ratacit in bezna iubirilor inchipuite, esuate sau neimplinite. Imi asum cu drag rolul iubirii depline. Intind mana sa ii mangai chipul si ma cuibaresc in bratele sale natural, ca si cand acolo mi-ar fi locul; ca si cand acolo ar fi trebuit sa fiu in tot acest timp in care am fost  pierduta printre dezamagiri. Zi de zi, strabat clipele plutind de fericire. Zi de zi, pot sa ii vad chipul, sa ii simt mirosul, sa il ating cu freamat, sa ii strig cu privirea ca il iubesc.

Cu toate astea, in pragul noptii, constructia perfecta a iubirii mele se naruie. In noptile de singuratate, strabat desculta paduri otravite de serpi, incercand sa-l gasesc si sa il aduc inapoi langa mine. Alunec in somn, prabusindu-ma in gropi ale deznadejdii. Si in timp ce altii viseaza cu zambet, eu ma sting de singuratate, de dor, de tristete, de revolta unei iubiri pierdute fara inteles. Din cand in cand, atunci cand cosmarul imi traverseaza bucati de carne vie si de suflet, mi se intampla sa tresar din somn inainte sa tip. Inainte sa curga lacrimi. Inainte sa cad.

Am crezut ca am ascuns in umbra dragostei prezentul pe care nu vreau sa il constientizez. Insa, in vrajile amare ale visului, realitatea imi raneste trupul, sufletul, dragostea, si ma obliga sa redevin femeia singura si neincrezatoare care am fost.

Ziua sunt preoteasa langa altarul dragostei. Noaptea ma transform in eretica si astept sa fiu arsa pe rug pentru ca mistuirea sa depaseasca granitele inimii mele. Acum, ma tem sa adorm. Mi-e teama ca o sa strabat din nou potecile cosmarului care ma trimite direct intr-un mormant de tristete din care nu am iesit niciodata cu adevarat, dintr-o vinovatie pe care nici eu nu mi-am putut-o ierta.

Visam candva la o poveste perfecta si la o iubire magica. Imi era greu sa ma desprind din utopia creata constient sau nu si sa traiesc intr-o lume in care dragostea e meschina, falsa sau neimplinita. Acum, mi s-au rasturnat visele, inchipuirile, sperantele, dar buzele mele inca inchina iubirii ode care dureaza vieti. Apoi, sufletul meu brazdat de rani se revolta in somn si ma avertizeaza ca poate nu e asa. Ca poate nu va fi niciodata. Ca noaptea e noapte. Ca ziua e zi. Ca nu esti al meu.