Oameni frumoși

„După o dezamăgire se pune punct și se merge în altă direcție” – Interviu cu Gebi Iordache

April 8, 2015

Este cea mai selectivă persoană pe care o cunosc, pentru că știe exact ce vrea de la viață. Iubește mai mult animalele decât oamenii și nu se teme să recunoască asta. Este directă și brutal de sinceră. Muncește mult și are o ambiție admirabilă. Obține întotdeauna ceea ce-și dorește și „nu știu” nu există în vocabularul ei.

Și, cu toate că vedem lumea diferit, suntem mereu împreună la greu.

Gebi

Cine ești tu?

G.I.: Hmm…Întrebare mai grea ca asta… Prietena ta cea mai bună.

Ce faci atunci când ești singură?

G.I.: Mă urc în mașină, dau muzica tare (să nu mă aud, că e dezastru) și cânt. Sau mă sui în vârful patului cu ceva de ronțăit și mă bucur de toate prostiile pe care le-aș putea vedea la televizor. (Râde) Toate prostiile, dar prostii cât mai mari: telenovele, show-uri, de astea.

Ce ai învățat din cărți?

G.I.: Să scriu (râde)

Cine este omul tău de suflet și ce te inspiră la el?

G.I.: Mama. La ea mă inspiră tot. Felul în care stă. Stă dreaptă, impune respect în fața oricui și în același timp este atât de delicată și de firavă… Nu poți decât să o iubești. Are un răspuns pentru orice.

Povestește-mi un gest frumos care te-a surprins.

G.I.: A trecut ceva timp… Atunci când o persoană cu care am avut diverse divergențe, a încercat să mă ajute când am avut nevoie. Nu m-a impresionat neapărat faptul că a încercat să facă gesturi frumoase, pentru că este genul ăsta de om, însă mă dă peste cap faptul că acum e una caldă, acum e una rece. Dar mă impresionează. Pentru că este foarte greu să o ții așa.

Prima dezămăgire reală și ce ai înțeles atunci despre viață.

G.I.: Nu știu care a fost, dar fiecare dezamăgire care mi-a ieșit în cale m-a învățat că după dezamăgire se pune punct și se merge în altă direcție. Cele mai dureroase momente sunt atunci când te dezamăgești tu pe tine.

Un sfat, o vorbă de duh, o lecție.

G.I.: Aveți grijă de animăluțe! Noi ne considerăm superiori, deci e datoria noastră să facem chestia asta.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: