Oameni frumoși

“În momentul în care ne găsim persoana potrivită, cred că ea devine centrul Universului” – interviu cu Bianca Dumitriu

May 20, 2015

O cunosc pe Bianca de aproape 8 ani, dar o descopăr în fiecare zi: la fel de blândă, mereu caldă, întotdeauna visătoare. Îndrăgostită.

Bianca are ceva din vântul de primăvară și razele verii. Este fascinant de optimistă și câteodată mă întreb de unde găsește mereu putere să creadă în bine, în oameni și în viață.

Îi plac oamenii inteligenți și buni și nu o s-o găsești vreodată stând la bârfă. Disprețuiește răutatea și ipocrizia și nu face un secret din asta. Citește mult și frumos și o surprind uneori visând cu ochii deschiși la o fericire viitoare.

Ah… v-am spus că zâmbește?! Întâi cu sufletul, apoi cu ochii și abia apoi cu buze. Totul într-o fracțiune de secundă. Zâmbește des, visează mult, iubește.

Cine ești tu?

Sunt un om bun, în principiu. Așa îmi spune mama mea și cred că așa și sunt. Am o karmă bună, deci mă laud cu asta. După care… sunt un om care vrea să lucreze în domeniul comunicării și care trage din răsputeri să facă ceva util pentru asta.

Ce faci atunci când ești singură?

Caut destinații de vacanță în puținul timp liber pe care îl am, îi dau telefoane mamei mele, o întreb ce face și îmi petrec timpul cu iubitul meu care este energia  de care am nevoie în momentele libere, în momentele mele.

Ce ai învățat din cărți?

O… Ce întrebare grea! Am învățat că viețile noastre sunt diferite și că noi suntem diferiți și că trebuie să ne purtăm propria cruce, așa cum știm mai bine. Cel mai important este să ne păstrăm valorile de-a lungul timpului. Asta cred că ne învață cărțile în definitiv. Cărțile bune, evident.

Cine este omul tău de suflet și ce te inspiră la el?

Dacă aș spune mama, ar fi un răspuns mult prea generalist, așa că n-am să spun mama. Mama are un loc deosebit, e clar că e un om  de suflet pentru fiecare dintre noi. Dar… cred că iubitul meu, pentru că e tot ce contează. Până la urmă așa ne definim noi. În momentul în care ne găsim persoana potrivită, cred că ea devine centrul Universului.

Povestește-mi un gest frumos care te-a surprins.

Un gest care se leagă de același iubit. Duminică dimineață, la piață, eu rămasă acasă, bineînțeles, și el întorcându-se cu flori din toate categoriile, de la bujori la flori de câmp și înseninându-mi ziua. Cred că mă impresionează lucrurile simple, de altfel cele mai importante.

Prima dezamăgire reală și ce ai înțeles atunci despre viață

Nu le mai numesc dezamăgiri în momentul ăsta. Au fost la momentul respectiv. Dacă mă uit în spate… E foarte greu să răspund la întrebare, eu sunt un om pozitiv de obicei. Nu cred că pot să atribui nimănui o dezamăgire reală. De obicei le atribui unei persoane, unui om. Așa că dezamăgirile sunt în primul rând legate de așteptările mele față de propria persoană. Sunt un om cu așteptări mari deci, în principiu, au fost legate de ceea ce mi-am propus eu la un moment dat să realizez și nu am reușit. Repet, gândindu-mă acum, cred că nu a fost să fie, așa că le-am luat ca atare. Nu le pot numi neapărat dezamăgiri, ci lucruri care așa au trebuit să fie.

Un sfat, o vorbă de duh, o lecție.

Sunt destul de tânără pentru sfaturi, dar cred că e important să fii tolerant. Este singurul sfat pe care mi-aș permite în momentul de față să-l dau cuiva. Să fie tolerant cu el și cu ceilalți din jurul lui.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: