A intrat în cameră. O căuta, dar ea plecase de mult. Un pat răvășit cu lenjerie în pătrățele de matematică era singura dovadă a trecerii ei pe acolo. Și mirosul. Mirosul ei care aducea a dragoste. A adulmecat așternuturile și i-a găsit și parfumul, amestecat discret cu țesătura în nonculori.
Într-un colț al camerei, o lumânare abia mai pâlpâia. Împânzise camera cu miros de lotus și lăcrămioare. Mirosul dureros care îl urmărea din prima clipă în care ea îl primise în universul ei. În miros de lotus și lăcrămioare, pătrățelele de matematică se transformaseră în gratii. Îl țineau captiv. Fiecare răsuflare era dureroasă. Sfâșietoare. Nemiloasă.
A fugit din cameră. S-a urcat în mașină și a condus în neștire. Imaginea camerei în care simțise pentru prima oară dragoste îl urmărea. S-a oprit istovit la marginea unui sat neștiut de lume. Acolo, printre zeci de pietre vechi de secole, era ea. Îl chema. A fugit bezmetic din mașină și a escaladat pietrele, fără să-i fie teamă că se rănește. Și-a izbit genunchiul în piatră și a picurat sânge. Câteva picături roșii care au fost imediat absorbite de pământ. S-a oprit pentru o clipă, amintindu-și parcă, dar ea era tot acolo. În zare. Îl chema.
Când a ajuns sus, ea dispăruse. S-a întins obosit pe o piatră, în timp ce razele soarelui de dimineață îi mângâiau chipul. A simțit când ea s-a așezat cu capul pe pieptul lui. Exact ca atunci când îi adormise în brațe. O licărire de speranță l-a făcut să ridice puțin capul. Era singur. Simțise o amintire. Disperarea îl pândea de după pietre. Venea după el. A închis ochii sperând că e un coșmar, dar razele soarelui îl biciuiau. Adierea i-a adus parfum de dragoste în nări. O simțea. era acolo.
Caută-mă acolo unde marea se unește cu nisipul, i-a șoptit. A deschis repede ochii, sperând să o vadă. Dar ea dispăruse ca o nălucă.
A condus până la mare. A alegat într-un suflet în locul în care lacrimile ei spălaseră stâncile. Valurile se izbeau cu putere de mal, iar cerul era la fel de învolburat. Marea era supărată. Învățase să o cunoască. De la ea.
A ascultat marea ore în șir. Țipetele pescărușilor, șuieratul mării, valurile… Toate păreau să spună povestea lor. Atunci și-a amintit. Totul a început cu o îmbrățișare. Și cu soare. A zâmbit. Era dragoste.
1 Comment
Comment