Deci am văzut și eu 50 Shades of Grey. De data asta, n-o să vă povestesc filmul, însă aș vrea să punctez câteva elemente foarte importante:
- Oamenii ăia doi din film nu se epilează. Inghinal, ma refer. Deloc;
- În primele 20 de minute din film am râs cu lacrimi. Nu numai eu, ci toată sala;
- Grey are geamuri foarte faine la casa aia a lui; vreau și eu;
- Dakota Johnson nu arată de 21 de ani, decât dacă arat eu de 15. Și mie-mi spun copiii vecinilor ”săru’mana”;
- Conform cărții, Kate trebuia să fie foarte mișto. N-a fost. Asta sau am eu gusturi foarte proaste la femei;
- Coafeza lu’ Dakota Johnson/Anastasia Steel a tuns-o pe fata asta cu un ciob de sticlă. Altfel nu se explică bretonul ăla, pe care-o să-l numesc generic ”moartea pasiunii”;
- Muzica din film a fost ok, mai puțin partea în care el o sodomiza pe fundal de cor de îngeri. Știu și eu vorba aia că bătaia-i ruptă din Rai, dar să nu exagerăm, zic;
- ”Zeița intimă”(cei care au citit cartea știu la ce mă refer) nu a fost menționată. Thanks God for that!
În linii mari, m-am plictisit destul de tare. Noroc cu scenele amuzante, că altfel dormeam buștean. Sau stăteam pe telefon, ca mare parte din bărbații din sală.
Să trecem la personaje.
Sunt convinsă că băiatul ăsta de-l joacă pe Gray, Jamie Dornan, arată bine când face reclamă la chiloți. Însă talentul actoricesc în filmul mai sus menționat, nu pare să fie punctul lui forte. Plus că are niște ochi foarte dubioși. Lentile de contact foarte prost alese, aș suspecta eu. Sau așa s-a născut, caz în care nu-l judec, pentru că nu e vina lui.
Dakota Johnson cred că a citit cartea înainte. Altfel nu îmi explic de ce la scena în care el îi povestea că o prietenă de-a mamei lui l-a inițiat în tainele sexului, ea a decretat nonșalantă ”Miss Robinson”. Așadar, ori a citit cartea înainte (vă rooog să simțiți ironia), ori are puteri de clarvăzătoare.
Morala e simplă: Us, people, never listen! Îți spune IMDB că-i slab filmul, îți spun și bloggerii autohtoni, te-avertizează și prietenii că-i praf, dar tu…nu! Te duci! Că poate n-au înțeles ei cum trebuie…
6 Comments
N-am văzut filmul dar mie îmi place cântecul 😉
N-ai pierdut mare lucru 🙂
Ba filmul e bine facut, construieste treptat personajele, iar Anastacia este foarte bine aleasa ca o fata normala, puse in fata unei experiente “anormale” din punctul ei de vedere – educational vorbind.
Mie mi-a placut filmul. Muzica este cum nu se poate mai potrivita.
Nu am citit cartea, nici nu auzisem de ea, in rest… parerea mea.
De vazut si “Flying home” https://www.facebook.com/pages/Flying-Home/441667702626144?fref=ts
Cartea a fost mult mai bună decât filmul, dar și ea este cât se poate de comercială. Cuvinte simple, acțiune simplă și destul de previzibilă, aș zice.
Dar știi cum e… gusturile nu se discută 🙂
Mentiunea “Mrs. Robinson” e de fapt aluzie la cantecul cu acelasi nume al lui Simon and the Garfunkel, care a fost scris pentru coloana sonora a filmului The Graduate. Personajul lui Anne Bankroft era trecuta bine de varsta a doua si il seduce pe Dustin Hoffman, care era mult mai tanar decat ea. Deci Anastasia avea doar cultura cinematografica si muzicala, nu ca a citit cartea sau ca are puteri supranaturale. Imi pare rau sa-ti stric feng shuiul 😉
Tu nu prea ai simțul umorului, nu-i așa? :))