Mi-au spus de multe ori că nu mă înțeleg. Și erau toți deștepți (aproape), dar le-a lipsit întotdeauna profunzimea. Și când scriam vedeau mereu litere albe pe un fond maro. Și nu înțelegeau că sunt povești de dor și, uneori, de disperare. Și nu înțelegeau că desenez o hartă către mine. Subtilă nu prea cred c-am fost în scris. Doar nume nu am dat, căci m-așteptam să știe pentru cine scriu. Și-am așteptat tot timpul în zadar să se oprească…
-
I-a dat cu grijă la o parte șuvița care îi acoperea fața. ”Ai ochii triști, să știi”, i-a spus. ”Chiar dacă zâmbești mereu”. Atingerea omului pe care nu îl văzuse niciodată i-a făcut pielea…
-
Mă întreb dacă ai auzit de mine. Sau măcar… dacă știi că exist. Că undeva, în fața unui calculator așezat pe masa din bucătarie sunt Eu, cea care îți scrie. Cea care are atâtea…