August 2010. Eu şi prietena mea, Casi, mergeam din Costineşti spre Neptun. Ne urcăm în tren ştiind că ajungem în 20 de minute. Dupa vreo 10 minute, trenul se opreşte, dar cum pe geam se vedeau doar boscheţi, nu reacționez. Mai trec 10 minute şi ajungem într-o gară. Convinse că am ajuns, coborâm şi surpriză : eram în Mangalia.
Om serios, cum mă ştiţi, încep să-mi fac un plan de acţiune : să ajungem la un microbuz care să ne ducă la Neptun. Între timp Casi, simţindu-se spontană, mă ia de mână şi mă trezesc într-un tren. Alt tren. “Am întrebat o tanti care oferea cazare”, îmi spune Casi, mândră de isprava ei. Şi, dacă voi credeţi că trenul mergea la Iaşi, credeţi bine.
Neavând bilet, am mers în spatele trenului, care după câteva minute s-a oprit din nou. Mă uit pe geam, scot capul pe uşă: boscheţi.
Casi, și mai spontană decât mai devreme, se uită şi ea şi vede o gară. Nici în ziua de azi n-am aflat unde anume. Important este că m-a dat mândra jos. Şi, uite aşa, am început să mergem pe lângă tren, timp în care mă închinam la ea ca la icoană să urcăm la loc şi să coborâm undeva în civilizaţie. Casi – nu şi nu, că ştie ea. Nu ştia.
Până la urmă, văd un om stând pe scările trenului, cu spatele la noi.
Eu: Bună ziua.
Domnul (nici nu se clinteşte)
Eu: Domnule! (nimic) Nu vă supăraţi, stiţi cumva unde suntem?
Domnul (care s-a dovedit a fi un boschetar): În câmp.
Eu (în gând): Jură-te… (cu voce tare) : Noi trebuie să ajungem în Neptun. Mai este mult de mers?
Casi (trăgând de mine): Lasă, fată, că mergem pe jos. Ne descurcam noi.
Eu (spre Casi): Hai să nu ne descurcam noi.
Domnul boschetar: Ăăăăă … Păi e la urmatoarea staţie. Aici doar s-a oprit trenul.
Acestea fiind spuse, o iau pe Casi şi ne urcam la loc în tren : fără bilet şi fără să avem idee dacă opreşte sau nu în Neptun. Şi cum domnul boschetar nu reprezenta în momentul acela o sursă tocmai credibilă, ne-am hotărât să întrebăm o tanti controlor de bilete.
Casi: Bună ziua. Noi … ne-am rătăcit.
Controloarea (ridică sprâncenele): În tren … V-aţi rătăcit …
Casi (senină): Da. (îi povesteşte controloarei drama noastră)
Controloarea (râzând): Oprim şi în Neptun. Bilete aveţi?!
Eu: Doamnă, nu avem că ne-am urcat aici … în boscheţi. Şi nu uitaţi că ne-am rătăcit. Şi nu ştim unde ne aflăm şi …
Controlarea: Da, da, da. Hai, bine. Luaţi loc, dar coborâţi la prima că e Neptun.
Ce am învăţat eu după această exprerienţă?
1. În boscheţi NU există gară, Casi!
2. Un boschetar nu reacţionează dacă îl strigi “Domnule”.
3. Casi are un simţ al aventurii prea dezvoltat.
4. Când nu ai bilet, nu e ok să te duci la controlor și să-i spui, decât dacă știi sigur că ești cel mai prost din curtea școlii și că se vede pe tine.
5. Totul e bine când se termină cu bine, dar era şi mai bine dacă nu avea ce să se termine.
No Comments