Mă plâng constant de tot felul de lucruri superficiale: că nu am bani să mă duc în vacanță în Bali, și trebuie să mă duc „iar” în Grecia. Că nici luna asta nu-mi permit nu știu ce poșetă fistichie sau că am răcit de 3 ori într-o lună și vorbesc pe nas, de parcă sunt rudă de sânge cu Fran Fine.
Și-apoi îmi amintesc de dragii mei prieteni de la Angels Down Friends, despre care v-am mai povestit aici, și-mi dau seama cât de norocoasă sunt de fapt. Și atunci sunt fericită că pot să mă plâng doar de prostioare și capricii.
Dăm like și share la o grămadă de prostii și pierdem jumătate de zi pe Facebook. Astăzi vă rog să vă faceți timp pentru un Ctrl P și un Enter. Un print la documentul de mai jos și un drum la departamentul de contabilitate.
Două minute. Atât durează să faceți viața mai ușoară unor copii mai puțin norocoși decât noi – copiii diagnosticați cu Sindrom Down. Și dacă vreți să fiți cu adevărat de treabă, treceți pe la asociație, să vă jucați cu ei. Vă garantez că nimeni nu se va bucura atât de tare la vederea voastră.
Mulțumesc 🙂
No Comments