Știți momentul ăla din viață în care mama te anunță că vine în vizită?!
De câte ori mama mea care mă iubește își anunță prezența pe meleagurile filipineze, pregătesc trei zile lungi de șmotru în care curăț fiecare centimetru pătrat de cel puțin două ori. Chiar dacă abia am făcut curat.
Ei, și după aceste zile în care mă dau de ceasul morții să curăț casa cât mai eficient, vine moldoveanca. Și ca de fiecare dată…
Intră în casă. După cel mult doi pași, ochi dați peste cap și câteva suspine, începe: „Vai, mamă, cum poți să trăiești în jegul ăsta?! Așa te-am educat eu?! Mă mir că nu ai șobolani. Sau brontozauri”.
„Și ce-i asta pe tine?! Vai! Și-ai și slăbit. Tu nu mănânci nimic aici!”.
Maximum cinci minute durează ca ea să se apuce de curățenie și eu să ies din casă pe motiv că… orice. Doar de la magazin să fie. Dintr-o privire înțeleg că în cel mult 30 de minute trebuie să fiu înapoi. Unde să plec așa… nemâncată?!
Când mă întorc, jumătate de casă arată de parcă ar fi a altcuiva, iar cealaltă jumătate este încă în renovare. Nici nu mă descalț bine (da, da – nici Satana în persoană n-ar îndrăzni să-și atingă netrebnicele-i picioare de gresia proaspăt spălată de mama), că urmează runda a doua. „Hai să mănânci!”.
Nu e o rugăminte. Nu e o întrebare. Nu e sub nicio formă negociabil. Și cine are mamă moldoveancă știe deja regula: cinci feluri de mâncare. Minimum. „Ia și mănâncă și taci din gură! Nu vezi ce slabă ești?! De aia stau hainele alea așa pe tine!”.
Și după ce zici c-ai scăpat, apare de niciunde… desertul.
Și când ieși din bucătărie, cu 10 kile-n plus, intri în altă casă. Nimic nu mai arată așa cum ai lăsat, iar curățenia mamei arată mereu altfel. Parcă e mai curat și mai frumos decât a fost vreodată. Și, deși știi că n-o să mai găsești nimic o perioadă, o iei în brațe și o pupi. Pentru că-i mama.
No Comments