Tudor Arghezi – Dragoste tarzie
Da, te-aş iubi cum mă iubeşti si tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţele streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimasă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău şi-atât, şi nu-ţi mai pasă
De toţi ai tăi, de toţi ai mei,
Jertifiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele,
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de o dată,
Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
Călcând o pravilă, uitând
Că ai ieşi din rând.
Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg,
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.
No Comments
Minunata poezie.