Am crezut că nu îl mai iubesc, dar apoi mi-am dat seama că nu am suficientă imaginaţie pentru a trăi într-o lume în care El nu există. Şi m-am luptat cu mine, şi-am zăvorât amintiri şi atingeri, dar tot n-am reuşit să mă descătuşez. Şi-apoi am acceptat resemnată că inima are propria ei memorie care este mai vie şi mai dureroasă decât cea a creierului. Şi-am înţeles că nu pot păşi într-o viaţă liberă de El, pentru că deja face parte…