M-am întrebat întotdeauna cum pot oamenii să iubească amintiri. Și-am criticat cu îndârjire pe cei pe care îi vedeam venerând fantasma unei foste iubiri. C-o ridicare de sprânceană îi sfătuiam să iasă din trecut și să poftească în prezentul care materializa fantasma într-o dezamăgire. Cruntă. Și-apoi m-am trezit îndrăgostită de ce-ar fi putut să fie și alegând mansarde pentru consumat iubiri imaginare. Și întrebându-mă dacă atunci când pielea sfârâie de la atingeri, pot să îi spun că îl iubesc. Pe…