Povesti

What he says

July 20, 2014

Nu am reuşit să o înţeleg niciodată. Poate asta m-a fascinat cel mai tare la Ea. Acum doarme liniştită, în câteva clipe se activează, sare din pat, se îmbracă, face cafea, mă ciufuleşte din mers, râde zglobiu şi apoi se opreşte din nou. Pune o muzică relaxantă pe fundal, se tolăneşte în scaun şi îşi savurează cafeaua, de parcă timpul se opreşte special pentru Ea.

Şi când o văd aşa, mi-e teamă să m-apropii. De parcă aş strica în vreun fel tabloul perfect pe care îl pictează în fiecare zi cu prezenţa Ei. Dar vede că o privesc şi mă cheamă întotdeauna la Ea. Şi-atunci parcă o iubesc şi mai mult. Pentru că nu se teme să mă primească lângă Ea, nici măcar în momentele de singurătate matinală. Acele clipe în care îşi este suficientă. Acele clipe doar ale Ei.

Şi mă gândesc într-una cât de norocos am fost că acestă femeie minunată, această femeie-copil, m-a primit în viaţa ei şi m-a învăţat că nu trebuie să poţi defini ceea ce iubeşti. Că poţi să înşiri calităţi, defecte şi tabieturi. Că poţi numără dorinţe. Dar că nu trebuie să cauţi vreodată şablon de cuvinte trecute în DEX.

De când cu Ea, când spun dimineaţă, nu definesc momentul zilei. Ci spun somn dulce în aşternuturi albe. Păr ciufulit. Drăgălăşenie de pisică. Machiaj discret cu îndemânarea unui pictor renascentist. Muzică. Zâmbete calde. Cafea aromată. Sărutări.

*** Gasiti articolul si aici.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: