Vorbele de dragoste, care sunt întotdeauna aceleași, capătă gustul buzelor de pe care își iau zborul.
© Filipineza
Buzele tale au gust de zmeură și de miere de tei. Așa mă gândesc. Zmeură, miere de tei și povești. Trăiesc prin mișcări arcuite o arzătoare și pasionată existență, în același timp în care sufletul tău tresaltă de simțiri.
Zâmbești cu aceeași dulceață pe care o regăsesc în mângâierea unei mame. În râsul unui copil care abia descoperă lumea. Cu buze și cu ochi. Cu viață. Dar ești atât de tristă… Te-am zărit. Ochii tăi calzi, de toamnă, au licăr de durere. Oare ce porți în suflet? Aș vrea să te cuprind într-o îmbrățișare uneori.
Mă-ntreb dintotdeauna unde găsești zâmbet pentru toată lumea. Chiar dacă-n ochi e ploaie. Chiar dacă-n ochi ești tristă. Oare te vede cineva? Oare te știe-n suflet vreun bărbat?!
Cred că va trece timp până să te-nțeleagă. În fiecare clipă poți fi cineva. Dar când ești tu, așa cum te iubesc, ești una. Devii copil când crezi că nimeni nu te vede. De aia râd mereu când te văd printre oameni. Arăți o duritate ca de diamant, dar uiți că-n piatra asta toți vedem doar frumosul.
Mi-e dor să te aud râzând. Cristal. Clinchetichiu. Zglobiu. Ca o fetiță. Riduri la ochi, de fericire și de zâmbet. Buze rozii ce se-arcuiesc în sens de sărutat. Păr veșnic ciufulit. Ce toantă ești că uiți…
Zâmbește, zână! Ai ochi de toamnă, dar lași în urmă adieri de primăvară. Și un parfum de dragoste. Zâmbește!
Burn after reading,
The Stranger.
No Comments