Planşă alb-negru – caut cutie cu vopsea colorată

Daca aş şti cu siguranţă că mă aşteaptă o viaţă de fericire, cred că aş îndura cu stoicism fiecare palmă primită de la viaţă. Fiecare dezămagire. Fiecare lecţie. Mi-aş spune în fiecare zi: “Încă x ani. Încă x ani”. Teama de eşec, dezămagire şi durere nu m-ar mai urma pretutindeni, iar gândurile negre nu mi-ar mai întuneca mintea şi sufletul. Le îndepartez, ce-i drept, de câte ori le simt aproape, dar ele revin cu mai multă insistenţă decât cea a fetelor din mall care te hăituiesc cu produse de la Marea Moarta.

Cred ca e normal să ne punem întrebări, să visam şi să ne uitam cu o sprânceană ridicată către ceea ce va fi. La fel de normal cum e să ne lăsăm câtedata în voia sorţii, să ne trezim la realitate sau să privim cu optimism spre ziua de mâine.

Când mă gândesc la viitor, mă trezesc de multe ori cu inima tremurând. O fi de teama sau de bucurie? O şti ea ceva ce eu încă nu am aflat?

E înfricoşător, dar totuşi plăcut să nu ştii ce va fi mâine. Cu toate astea, nu pot să nu mă întreb dacă va exista cineva care să verse o cutie de vopsea portocalie peste viaţa mea alb-negru.

Spuneam de viitor. Cred că toţi cărăm o cutie cu vopsea colorată după noi şi asteptăm “planşa” perfecta. “Planşa” perfectă pentru cutia nostră de vopsea, bineînteles. Dar oare acestea garantează o pictură perfectă?

Nu am găsit încă răspunsuri. Ştiu doar că uneori este al naibii de greu să priveşti cu zâmbetul pe buze spre ziua de mâine. Ştiu că este al naibii de greu să nu ştii. Dar ne-am bucura noi oare cu aceeaşi intensitate dacă am avea răspunsuri la toate întrebările? Dacă descoperirile nu ar apărea pe neaşteptate? Habar n-am!

Planşă alb-negru – caut cutie cu vopsea colorată.