Ciudat Din viata Diverse Intrebari existentiale Parerea mea

La pușcărie!

May 25, 2015

Nu știu dacă v-ați prins până acum, dar printre noi trăiesc niște oameni care nu sunt foarte isteți. Puțin spre deloc, aș suspecta eu. Unii au căzut în cap când erau mici. Alții au mâncat după pisică. Restul… ăia cred că pur și simplu așa s-au născut.

Un dobitoc a sunat ieri la 112 și a anunțat că un prieten de-al lui a fost atacat de urs în pădurile dintre judeţele Alba şi Hunedoara. Mai multe echipe de jandarmi montani, salvamontişti şi pădurari din judeţele Hunedoara și Alba l-au căutat mai bine de două ore prin pădure pe presupusul rănit. Și ce credeți? Țeapă!

Acum să-mi spuneți sincer: ce om întreg la cap face așa ceva?! Cum să pui atâția oameni pe drumuri, doar pentru că bei tu alcool contrafăcut, în WC-ul din fundul curții?! Că trebuie să fie și alt motiv pe lângă prostie. E prea complex.

Și, ca să știe toată lumea, conform STS, în 2013 au fost înregistrate aproape 17,5 milioane de apeluri la 112, din care 70,91% au fost false. Vreo 10.000 și ceva dintre ei au luat amendă pentru asta, dar am mari dubii că s-au potolit. O zi la pușcărie cred că i-ar motiva mai mult.

Vă mai zic o dată: 70,91% dintre apelurile date la 112 în 2013 au fost false.

Eu v-am zis că sunt mulți.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: