Povesti

Fantasme

January 29, 2014

M-am întrebat întotdeauna cum pot oamenii să iubească amintiri. Și-am criticat cu îndârjire pe cei pe care îi vedeam venerând fantasma unei foste iubiri. C-o ridicare de sprânceană îi sfătuiam să iasă din trecut și să poftească în prezentul care materializa fantasma într-o dezamăgire. Cruntă. Și-apoi m-am trezit îndrăgostită de ce-ar fi putut să fie și alegând mansarde pentru consumat iubiri imaginare. Și întrebându-mă dacă atunci când pielea sfârâie de la atingeri, pot să îi spun că îl iubesc.

Pe cine?!

tumblr_nmlbju7QTV1tcy4gmo1_500

L-am luat așa cum e, omițând în mintea mea defectele care ne-au omorât iubirea. Și l-am împodobit cu zeci de calități pe care n-o să le aibă niciodată. Și i-am scris replici de dragoste pe care n-a știut să le rostească. Și am tânjit să le aud și mi-am imaginat că mi le spune, chiar și atunci când gura lui stârnea dorință pe alt trup. Necunoscut și neștiut de mine pe atunci.

Și m-am trezit făcând tot ce disprețuiam cu realism pe vremea când gândeam. Și apoi m-am îndrăgostit și-am încetat să raționez. Doar la așa iubire, cine mai are loc și timp de creier?! Și-apoi am suferit dezamăgirea sadică, biciuitoare, ce vine la pachet cu despărțirea. Și am negat că m-aș fi înșelat și m-am îndrăgostit de o plăsmuire. De amintirea întâmplată doar în mintea mea. Și-apoi m-am prins că-s toantă și am despachetat. Am scos întâi frumosul și l-am îmbrățișat cu dor. Și-apoi am scos mizeria, ca să mă asigur c-am plecat de tot.

Și am plecat. Și am rămas c-o geantă goală în care parcă-ncep să strâng câte ceva. Și după atâția ani, parcă mă-ndrept de spate. Și e atât de bine…

bagaj

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Mada March 29, 2016 at 11:10 pm

    Și e atât de frumos. 😊

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: