ȘKOALA VEȚII

De ce nu e cool să urăşti tot şi pe toată lumea – de Andrada Bonea

September 8, 2015

Andrada Bonea

Am văzut recent un film numit „Liberal Arts”, către care m-a atras un soi de curiozitate suscitată de faptul că e regizat de Josh Radnor aka tipul care îl joacă pe Ted în How I met your mother. Nu e un film extraordinar, aşadar dacă vă stârnesc interesul să îl vedeţi şi nu rămâneţi impresionaţi, nu aruncaţi cu roşii în mine. Dar e drăguţ şi de bifat pe lista filmelor de văzut într-o viaţă de om.

Mi-a plăcut că are o nuanţă elitistă, glume isteţe şi de bun simţ. Mi-a plăcut şi că are un romantism care contrastează puternic cu cinismul secolului 21, în sensul că protagoniştii discută mult despre cărţi, muzică clasică şi alte subiecte care l-ar face pe băieţaşul fin care te fluieră când ieşi după pâine să se uite tâmp la tine şi să îţi spună că eşti virgină şi că probabil o să mori aşa. Dintre toate, o replică mi-a rămas în minte şi poate a fost un factor decisiv în privinţa alegerii subiectului pentru acest articol pe care mi-l găzduieşte Filipineza. Nu o să o reproduc exact, dar ideea e că tipa îi spune tipului de care pare destul de îndrăgostită: „Crezi că e cool să urăşti lucruri. Dar nu e, e plictisitor. Vorbeşte despre ceea ce iubeşti şi evită ceea ce nu îţi place”.

Cred că Universul ştie cât de mult îmi plac filmele şi cărţile, pentru că mereu pare să lase un mesaj subtil care să se potrivească precum o mănuşă situaţiei în care mă aflu la momentul respectiv în partea non-fictivă a vieţii mele. Replica aia scurtă a sunat ca un clopoţel la mine în creieraş, tocmai pentru că am folosit-o de foarte multe ori, poate formulată diferit. Totuşi, dacă stau să mă gândesc mai bine „foarte”e un adverb modest în acest context. Cred că am folosit-o de mai multe ori decât a dat-o Donald Trump în bară cu remarci sexiste (which is a lot).

Mi-am amintit de un episod recent, marcat de o tentativă de conversaţie cu un băiat, aparent posesor al tuturor calităţilor dezirabile într-un partener de viaţă. A făcut-o pe sceptica de mine să zâmbească cu o rază de speranţă în omenire când mi-a spus că a citit Idiotul de Dostoievski şi să se întristeze când a descoperit că a citit-o degeaba. Pentru că între această declaraţie atât de plăcută sufletului unei dame îndrăgostită de literatura rusească şi trista constatare şi-au vârât coada nişte observaţii dezgustătoare.

Pentru a rezuma povestea, nu îl voi cita exact pe domnişor din motive de tensiune ridicată şi decenţă, dar mi-a mărturisit cu nonşalanţă că urăşte: homosexualii (lesbienele nu se pun la socoteală dacă-s “bune” şi vor threesome cu un mascul feroce precum el), femeile slăbănoage (pentru că „ce femei sunt alea fără fund şi sâni?”, evident, e vina lor că au un metabolism foarte accelerat care nu le permite să se îngraşe precum muritoarele de rând), femeile grase (pentru că, ei bine, sunt grase), femeile fără manichiura făcută (pentru că din nou, „ce femei sunt alea care nu se duc la un salon?”), iar lista de tipologii umane bazată pe nişte criterii surprinzătoare poate continua.

Această discuţie plină de patetism şi elevaţie mi-a readus în memorie alte fiinţe umane cu o mentalitate similară. Şi am realizat că nu prea îmi mai doresc ca astfel de personaje să mai joace vreun rol în existenţa mea. Am cunoscut oameni care aveau un dispreţ profund faţă de alţi semeni bazat pe criterii cel puţin la fel de imbecile. Nu pretind că sunt eu plămădită din ţesut genetic de heruvimi şi serafimi şi că nu am dispreţuit nimic în viaţa mea. Departe de mine acest gând, drept dovadă scriu un articol prin care îmi exprim neplăcerea pe care mi-o cauzează interacţiunea cu oamenii care urăsc tot şi pe toată lumea. E evident, toţi avem lucruri care nu ne plac şi e firesc să ne exprimăm părerea în acest sens. Că, vorba aia, e un drept pentru care strămoşii noştri au purtat războaie.

Nici mie nu îmi plac oamenii lipsiţi de decenţă sau de bun simţ, nu îmi plac oamenii răi şi nici măcar pe cei răutăcioşi nu îi tolerez prin preajmă. Nu îmi plac oamenii duplicitari, oamenii obtuzi, oamenii care au, în linii mari, comportamente şi mentalităţi care intră, din anumite puncte de vedere, în conflict cu modul în care văd eu lumea şi relaţiile interumane. Nu îi urăsc, nu mişc niciun deget pentru a-i pune într-o lumină proastă (decât dacă insistă neapărat şi forţează o interacţiune cu mine sau cu cineva drag mie), ci pur şi simplu îi evit. Şi asta cred că ar trebui să facem cu toţii, pentru a ne simplifica existenţa.

În plus, e absurd să dispreţuieşti oameni pentru lucruri care nu depind de ei, cum ar fi ansamblul trăsăturilor fizice, locul naşterii, etnia, sexul, orientarea sexuală şi altele din aceeaşi gamă. Iar dacă îmi spui că eşti homofob, nu o să te cred. Nu eşti homofob, eşti doar un om pe care mămica ar fi trebuit să îl înveţe acasă că, mai presus decât diplomele, toleranţa şi respectul sunt cei mai mari indici ai educaţiei.

Am trecut cu toţii prin şcoala generală, liceu şi eventual facultate şi ne amintim oamenii ăia care se luau întotdeauna de cei aparent mai slabi decât ei. Da, da, băiatul ăla care râdea de colegul cu adidaşi rupţi sau fata frumoasă (fizic doar) care făcea observaţii răutăcioase la adresa uneia în cazul căreia cromozomii nu s-au combinat într-un mod la fel de fericit. Chiar dacă nu am fost ţinta glumelor răutăcioase, cei care avem măcar un strop de empatie şi compasiune simţim, inevitabil, un gust amar când ne amintim de ei. Deşi pot părea, la o primă vedere, nişte răutăţi infantile, toate astea au puterea de a lăsa urme adânci. Nişte mici monstruleţi pot da naştere la monştri mai mari.

Nu sunt psiholog pentru a şti exact cauzele pentru care unii oameni sunt răi şi alţii buni. În plus, sunt multe teorii care se bat cap în cap, iar eu sunt tare departe de a avea expertiza necesară pentru a o alege pe cea corectă. Probabil că nu există un adevăr universal. Totuşi, cea mai plăcută mie îi aparţine lui Jean Jaques Rousseau, care zicea că oamenii se nasc buni, dar sunt corupţi de societate. Mi-ar plăcea să fie aşa. Ar fi frumos să ne naştem toţi buni şi să putem redeveni aşa, indiferent de cât de mult ne înrăiesc diversele lucruri de care ne lovim.

De asemenea, pot înţelege şi că aproape orice comportament are o explicaţie. Pot să înţeleg că traumele din copilărie îi pot determina pe oameni să fie agresivi în adolescenţă şi la maturitate. Pot să înţeleg că oamenii cărora le circulă prin vene dispreţ faţă de alţii suferă, în general, de complexe de inferioritate diverse, pe care încearcă să le mascheze aplicând legea junglei: mănâncă-l pe cel mai slab decât tine. Mintea mea poate uşor naivă şi cu tendinţe de alunecare în idealism nu poate concepe că îţi poţi extrage energia şi stima de sine prin călcarea unui seamăn în picioare, tocmai pentru că eu mă situez, cumva, la polul opus. Eu mă simt bine când îmi stă în putere să îi ajut pe alţii şi să le mai pun câte un zâmbet pe faţă. Am avut, evident, şi scăpări pe care le-am regretat amarnic mult timp după.

Desigur, e un efect advers al educaţiei pe care am primit-o de la mama mea, care m-a învăţat că un om cu adevărat inteligent şi puternic e un om bun. La naiba, e la mintea cocoşului de ce ăsta ar trebui să fie un adevăr general valabil. Dacă ai în posesie aceste două calităţi, şi nu doar replici nefericite ale lor, destinate împodobirii măştii sociale, nu ai nevoie să îţi demonstrezi superioritatea şi nici să o trâmbiţezi în piaţă. Degeaba le ai dacă nu le pui în slujba binelui. E cel mai uşor să fii rău şi să îţi croieşti drumul către vârful piramidei exploatând vulnerabilităţile altora, apelând la manipulare şi fel şi fel de tertipuri. Şi totuşi, omul ăla chiar inteligent şi puternic din mintea mea va alege calea aia mai grea, dar care îi poate garanta beneficii pe termen lung, inclusiv un somn liniştit noaptea: aia a bunătăţii, empatiei şi compasiunii.

Până şi din cel mai clişeic chick flick din istoria chick flickurilor clişeice, Mean Girls, învăţăm că nu o să devii nici mai frumos, nici mai deştept şi nici mai bogat dacă îi spui altuia că e urât, prost şi sărac. De asemenea, mie îmi mai place să cred că un braţ puternic ar fi mai util dacă ar folosi drept sprijin, decât pentru a lovi. Nu vă vorbesc filosofie, ci toată această pledoarie am construit-o mental în ani de zile de observaţie, analiză şi autoanaliză. Am avut chiar şi o relaţie în care mi-a fost atacată nesiguranţa în propriile calităţi, din motive încă necunoscute mie, dar probabil principalul ar fi că e mai uşor să manipulezi un om cu stima de sine la pământ.

Şi, din nou, revin la teoria mea despre oamenii puternici şi inteligenţi. Orice om cu o inteligenţă peste medie şi înzestrat cu empatia unui căţel va putea simţi punctele slabe ale unui om cu care interacţionează. Serios, chiar nu trebuie să fii o eminenţă cenuşie pentru a şti că fata care se îmbracă în haine care îi ascund corpul e complexată de el sau de anumite părţi din el. Nu trebuie decât să ai nişte abilităţi sociale, senzoriale şi un dram de experienţă în interacţiunea cu oamenii pentru a intui lucrurile astea şi poate puţine cunoştinţe de psihologie la nivel de liceu pentru a obţine o confirmare a lor. Ce alegi să faci mai departe cu ele, însă, e o alegere. Tocmai d-aia nu aş putea niciodată să dispreţuiesc un om pentru cum arată, pentru orientarea sexuală sau locul naşterii, dar unul cu un caracter urât îmi poate provoca inclusiv stări de vomă. Nu alegi cum arăţi, că altfel am fi toţi nişte Afrodite şi  Adonişi umblători, nu alegi unde te naşti, câţi bani are familia din care provii, nu alegi nici măcar dacă ai atracţie sexuală pentru femei sau bărbaţi. Dar ceea ce eşti ca om e într-o proporţie imensă o alegere personală. Da, iau în calcul şi backgroundul, educaţia primită acasă, diverse evenimente care pot declanşa anumite reacţii neaşteptate în creier. Totuşi, şi pentru cum alegi să foloseşti toate astea eşti responsabil. Sunt oameni care au fost abuzaţi în copilărie şi au ales să lupte pentru drepturile oamenilor sau animalelor şi oameni care au ales să îi abuzeze pe alţii, pentru a-şi revărsa ura acumulată pe ţapi ispăşitori, total lipsiţi de vină.

Ca să revenim la Idiotul lui Dostoievski, din păcate drama lui Mîşkin este drama oricărui om bun care se plimbă printre noi, chiar şi în secolul 21. Nu vreau să fiu spoiler în cazul în care nu aţi citit cartea, dar cei care au făcut-o vor înţelege întocmai la ce mă refer. Apropo, dacă nu o aveţi pe lista lecturilor deja bifate, recomand o schimbare în acest sens, e o capodoperă.

Deşi mai am multe de spus pe acest subiect, mă apropii de final. Vreau doar să mai menţionez că, deşi umblă vorba că depresia e boala secolului vitezei, eu îndrăznesc să spun că e răutatea. Bine,  ca să nu sune atât de urât, nu e neapărat răutatea, cât incapacitatea şi lipsa de determinare când vine vorba de îmbunătăţirea propriei persoane. O să sun niţel buddistă, dar chiar cred că dacă scapi de duşmanul de la interior, ăl de la exterior nu o să mai aibă nicio putere asupra ta. Şi pentru că tot lucrez pe ştiinţă, vă pot cita studii întregi care demonstrează cât de mult ne afectează fizic şi psihic gândurile urâte şi cât de tare ne otrăvesc.

O recomandare umilă atunci când mai simţiţi impulsul de a împroşca cu venin în cei din jur, cu atât mai mult când nu există niciun motiv rezonabil al revoltei, ar fi să vă muşcaţi limba şi să vă gândiţi la ceva frumos. Când vă vine să îi spuneţi colegului de birou că are un nas mare şi urât doar pentru că v-a cauzat un prejudiciu într-o chestiune profesională, gândiţi-vă că nu a ales el să se nască aşa. Ca un  tratament alternativ, recomand muzică bună, plimbări prin locuri drăguţe, înconjurarea cu oameni plăcuţi şi zâmbitori, o carte, un film, o expoziţie de artă, poate şi un animăluţ de companie.

Autor: Andrada Bonea

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Matei Gabi September 8, 2015 at 2:10 pm

    Cred ca e cumva la moda sa fii hater. Altfel nu imi explic de unde au aparut atati oameni suparati pe orice si pe oricine,fara motiv. Fosta mea prietena ura orice femeie din jur,fara sa aiba nici cel mai mic motiv. Initial am crezut ca e geloasa,dar dupa ce s-a terminat relatia m-am prins ca asa e ea.Una era urata,alta proasta,alta si asa si asa,iar toate cele din jurul meu erau clar curve si planuiau sa ma fure de langa ea. Sunt de accord cu tot ce ai scris. Daca ne indepartam de murdaria asta a urii,clar vom fi mai fericiti.

    • Reply Andrada Bonea September 8, 2015 at 2:36 pm

      În primul rând, mulțumesc pentru că ai citit și pentru că ai și reacționat. Chiar îmi doream să deschid o dezbatere pe tema asta, pentru că merită. Cât despre observațiile tale, am remarcat și eu că femeile au o orientare mai pronunțată către invidie și denigrarea persoanelor care le percep ca fiind o amenințare. Cred că totul ține de o administrare defectuoasă a complexelor și stimei de sine și ar fi mult mai constructiv să privim admirativ către persoanele care ne depășesc din anumite puncte de vedere. Să le lăsăm să ne motiveze în sensul unei evoluții. Întotdeauna va exista cineva mai frumos, mai deștept și mai de succes decât tine, sau chiar toate cele trei la un loc. Faptul că tu încerci să îi cauți nod în papură persoanei respective nu îi va știrbi calitățile, ci doar îți va scoate ție în evidență defectele.

      • Reply Matei Gabi September 8, 2015 at 3:47 pm

        Pfff..asta e clar. Cred ca oamenii astia hateri au ceva problem de respect de sine si incearca sa se puna mai presus de toti jignindu-i pe altii. Fosta mea era o tipa cu multe calitati,dar era asa nesigura pe ea incat ajunsese sa nu-i mai convina nimeni si nimic. De asta s-a si terminat. Cat despre ceilalti hateri pe care ii observ pe internet,cred ca au senzatia ca daca urasc pers gay sau oamenii urati sau tipologiile astea sociale,sunt ei speciali. Se inseala. SUnt doar niste tristi uraciosi

  • Reply Paul Robinson Siahaan November 12, 2015 at 11:08 pm

    Ms. Andrada, what you have written is good i agreed, hhmm..I just add a little bit and to remind only..
    people, (including me), sometimes, and usually often “say things that were not in accordance with their deeds”,
    “thoughts, feelings, words and deeds” not always been the same,(including things about good,bad,right or wrong),
    say “yes” and or “I can understand” but apparently not,
    what is shown and demonstrated always inversely,
    and that’s human nature, “full of errors and forgetfulness”,
    so that’s why “World is full of amateur and they are acting like a pro”
    (forgive me and do not mean to be rude ..)
    -light weight and harmless comments-
    (translation of this language makes me dizzy, hopefully work well)..

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: