Din viata Opinii Parerea mea Penibil

Ce așteptări am eu de la legea antifumat

March 16, 2016

Toată lumea care mă cunoaște știe că fumez de rup, că îmi place la nebunie să fac asta și că legea antifumat mi se pare o prostie greu de întrecut. Înainte ca toți nefumătorii din Univers să vină să-mi vomite pe pagină, aș vrea să vă explic de ce.

 de ce legea antifumat e o prostie

  1. Doi pereți și un acoperiș înseamnă spațiu închis?! În ce Univers? Dacă e toată lumea ok cu asta, ia să vă văd eu la iarnă stând la -20 de grade în balcon. Și să nu dea naiba să vă plângeți de frig, pentru că vorba aia: e spațiu închis.
  2. Nu poți fuma la tine în casă sau în mașină, dacă le ai trecute pe firmă sau PFA, chiar dacă ești singurul angajat. Pe bune?! What’s next?! Mâine-poimâine mă trezesc cu legiuitorii în casă făcând scandal că nu le place în ce sertar mi-am aranjat chiloții.
  3. Dacă ești prins fumând iei amendă între 100 și 500 de lei. Pe ce criterii?! Dacă abia mi-am aprins-o e 100 de lei, iar dacă sunt la chiștoc primesc 500? Dacă bat de două ori din gene primesc un discount?! Logic, please!!!

Pe lângă cele 3 motive absolut logice, trebuie să mărturisesc și faptul că mă simt discriminată. Fumatul în restaurante nu m-a coafat niciodată 100% și pot să trăiesc fără. Dar gândul că la iarnă va trebui să îmi beau cafeaua de dimineață în frig, ca să pot fuma și eu una-două țigări, mă face să vreau să revizitez Praga, unde poți fuma liniștit, cu tot cu legea lor de doi bani.

Mă aștept să primesc zeci de sfaturi de „lasă-te de fumat”. Păi voi știți cât mă enervează pe mine treaba asta?! M-a auzit vreodată pe mine cineva mergând pe la nefumători și sfătuindu-i să se apuce de fumat?! Nu!!! See my point?!

Dar, ca să revenim la subiectul articolului, iată ce așteptări am eu începând de mâine, când se va implementa super-legea vieții:

  1. Vreau să văd parlamentarii fumând în fața Casei Poporului, nu pe holuri.
  2. Vreau să văd magistrații stând frumușel cu țigările în gură, în fața instanțelor, cot la cot cu muritorii de rând.
  3. Vreau să văd coșuri de gunoi la tot pasul, așa cum ar trebui să existe în orice țară din lume, ca să nu pășesc pe un covor de mucuri de țigară.
  4. Vreau să văd soluții pentru reorientarea profesională a celor care vor rămâne jobless, după ce se vor închide cârciumile. Pentru că, vă rog să mă credeți: se vor închide multe.
  5. Vreau să știu ce se va întâmpla cu banii din amenzile care vor fi date. Pentru că vor fi.

Aș mai avea multe de spus pe tema asta, dar mă voi opri aici. Între timp, aștept să mă lămurească și pe mine cineva cu un argument mai bun decât „huo, voi care sunteți voi plini de vicii”. Poate astăzi. Sau poate mâine.

You Might Also Like

37 Comments

  • Reply ion March 16, 2016 at 8:14 pm

    esti cam batuta in cap

    • Reply filipineza March 16, 2016 at 8:23 pm

      Posibil. Mă gândeam, totuși, că până și în Filiași, Dolj, a ajuns informația aceea că un argument după o insultă nu strică niciodată 🙂

      • Reply Cecilia Lambu March 16, 2016 at 11:27 pm

        Foarte bine spus, felicitari pentru articol. La mine in oras avem un bar preferat unde dimineata ne strangem mai multi sa punem tara la cale si sa ne bem cafelele insotite de muuulte tigari bineinteles.In barul respectiv dimineata intra, de regula, doar fumatori. Ne gandeam sa vorbim cu administratorul ca programul barului sa inceapa de la ora 10, asta asa ca sa ne putem fuma tigarile in liniste pana la ora deschiderii. Dupa 10 ii propun sa aeriseasca bine asta asa ca nu cumva picior de fumator sa calce pe acolo si sa simta Doamne fereste, miros de tigara. Desi in afara de fumatori nu intra nici dracu sa stea la cafea.Sper sa ne iasa. 🙂

        • Reply filipineza March 16, 2016 at 11:31 pm

          Multumesc 🙂
          Asta nu stiu daca va iesi, pentru ca mi-e greu sa cred ca vor incerca sa fenteze lege, cel putin in etapa asta. Dar aud zvonuri ca vor face cluburi pentru fumat in care sa intre doar fumatorii, cu card de membru. Asta cred ca nu ar deranja pe nimeni 🙂

  • Reply Nefumator March 16, 2016 at 10:50 pm

    Poti fuma cat poftesti, atat timp cat nu sufli fumul in nasul nefumatorilor. Nu suntem obligati sa va suportam voua fumurile, aveti bunul simt sa fumati acolo unde nu ne afumati pe noi, ceilalti. Inclusiv in masina, cu mana scoasa pe geam, la stop – cu tigarea fix in aerisirea masinii mele. Daca iti place asa de mult fumul, fumeaza cu geamurile inchise, nu ma obliga pe mine sa inchid geamurile si aerisirea ca sa nu ma inec.

    • Reply filipineza March 16, 2016 at 11:29 pm

      Domnule Nefumător,

      Vă rog să îmi amintiți când m-ați văzut pe mine cu mâna atârnând pe geamul mașinii, suflând fum în mașinile bieților nefumători.
      Singurul lucru pe care îl știu clar este că eu nu stau cu „țigarea” în mână. Nu în limba română cel puțin 🙂

      Mulțumesc,
      Filipineza cea plină de vicii 🙂

    • Reply Dapyx March 17, 2016 at 1:10 am

      Vehementa nefumatorilor ma amuza…care va sa zica Nefumatorule, in trafic nu te deranjeaza noxele celorlalte masini din jurul tau cind stai bara la bara…ci fix fumul de la cei care fumeaza cu mina scoasa pe geam. Saracu’ de tine!

    • Reply ionut March 17, 2016 at 1:23 am

      Fumatorule ratutit, ete ca tocmai aia se va intampla de astazi de cand a intrat in vigoare aberatia: cu cat va fi mai mare aglomeratia pe strada (la semafor de exemplu) cu atat mai abitir iti voi sufla fumul in fata.Cand vei veni pe terasa, la o masa alaturata, fix in fata ta voi sufla fumul. Oricum, le voi propune tuturor cunoscutilor si amicilor proprietari de localuri urmatoarea chestie: terasele sa fie destinate exclusiv fumatorilor. Nefumatorii, inauntru, la aer curat! Sa-i vad atunci pe toti miorlaztii aia care declarau nonsalanto-tamp (nu suntem noi obligati sa suportama fumau, de parca ii obliga cineva sa intre in localurile destinate fumatorilor), cum se vor milogi de proprietar: lasa-ne, bre, si pe noi la fumatori, ca uite ce soare e afara!

      • Reply Marius March 17, 2016 at 11:57 am

        Ti-a dat bani mamica ta sa fii propietar pe aerul de afara? Nu cred ca a lucrat suficient de mult ca si prostituata sa-si permita asa lux.
        Sa ne suflati noua in fata imediat ce iesim din local sau cand stam la terasa? Nu cred ca e prea dificil sa iti dam una din greseala, pe acelasi principiu, direct in moaca.
        Ce-ar fi daca in loc sa te caci pe tine, ai lua in considerare, posibilitaea, ca poate, fumul de tigara nu e placut pentru cei cu oarecare gusturi mai rafinate. Si atunci sa iti limitezi fumatul sau suflatul, in asa fel incat sa traiesti normal cu alti oameni, care au aceleasi drepturi.
        Pentru ca daca tu ai asemenea “figuri”, nu cred ca le este interzis si altora sa raspunda la fel.

        • Reply Gica March 17, 2016 at 8:57 pm

          Pai ba rafinatule de ce nu te muti la mata la tara sa respiri aer curat , ce pula mea cauti in cacatul ala de oras in care se consuma chimicale, se fumeaza se bea , se fute la greu , si afuma dieselul peste tot. Eu inteleg ca nu este frumos sa intru peste tine cand te caci , asa ca nici tu peste mine cand fumez .Asa cum la buda scrie WC asa si pe local poate scrie pentru fumatori , dar sa tinem cont WC are 2 liter ‘pentru fumatori’ mai multe . Pula mea de idioti

    • Reply Andy Neldrett March 17, 2016 at 1:27 pm

      Și de ce trebe sa mănânc eu fumurile tale ca iese din mașină când eu merg frumos în bicicleta. Dacă începem asa ne punem lege de prohibiție pe tot ce ne deranjează și nu putem sa ieșim din casa.

  • Reply Andrei March 16, 2016 at 11:42 pm

    Eu propun sa fie interzis tutunul si sa se legalizeze iarba! :))

    Dar să se legalizeze in spații publice!

  • Reply Marius March 17, 2016 at 12:14 am

    Eu sunt n fost fumator. La un moment dat, dupa ce m-am lasat de fumat, am mers pe bancheta din spate a unei masini a carei sofer fuma, cu geamul deschis. Insa nu era suficient. Va jur ca mi-a venit rau, rau de tot. Pentru ca sunt un om ok am asteptat sa isi termine tigara si nu i-am reprosat nimic. Pentru ca probabil si eu am facut acelasi lucru la un momen dat intr-un context sau altul Fara sa ne dam seama facem rau celor din jurul nostru si nu neaparat intentionat. De aceea o delimitare este buna.

    Din pacate doar o parte dintre fumatori sun atenti la nefumatori si lucrul asta creeaza frustrari. Unii fumeaza cu grija sa nu ii deranjeze pe ceilalti insa majoritatea fumatorilor nu sunt atat de atenti. Imi pare rau pentru minoritate- cei grijulii- pentru ca vor suferi insa legea ii va pune la respect pe ceilalti.

    Totodata cred ca este clar oricui ca inhalarea de fum, sub orice forma ar fi, filtrat sau nu, este daunatoare. Si din fiecare pachet cumparat vreo 70% se duce la stat…asa ca dati bani la buget

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 3:56 am

      Sa stii ca eu am aceeasi problema, desi sunt fumatoare. De aceea nu merg in pub-uri care nu au aerisire buna. Iar in masina nu prea incurajez fumatul. Mirosul ala de dimineata… O, Doamne.. 🙂

      • Reply Marius March 17, 2016 at 12:03 pm

        Ironic, dupa cat esti de ciufuta.

        Imagineaza-ti acuma ca altii, sunt de 5 ori mai sensibili ca tine si mai sunt si nefumatori. Deci nu e ca si cum ei au decis vreodata in viata ca vor acel fum. Acuma imagineaza-ti ca 5 din acestia intra intr-un local pentru ziua unui prieten si se aseaza la nefumatori si dupa 3 ore, pe fiecare il doare capul, il ustura ochii. 2 zile mai tarziu, la ei in casa, inca le miroase perna a fumul de tigara dupa ce a dormit fara sa faca dus la ora 3 dimineata, inainte sa se puna pe ea.

        Acuma mai explica o data, cum ti se pare stupid. Sincer, la un vecin i-as interzice si in casa sa fumeze, daca tine geamul deschis, e un miros scarbos de 2 barbati si un caine care locuiesc impreuna, imbibat in fum de tigara. Care in serile de vara miroase la mine in camera, cam ca intr-un bar.

        Dar na. Eu sunt exagerat si stupid. Ar trebui sa devin mai tolerant si sa accept toate mirosurile naturii.

        • Reply filipineza March 17, 2016 at 12:38 pm

          Dragă Marius,

          Atunci când spui că sunt „ciufută”, te referi la faptul că ești extrem de nepoliticos sau la faptul că nu știi să citești un articol cu suficientă atenție ca să înțelegi ideea?

  • Reply Ionut March 17, 2016 at 1:43 am

    Draga Filipineza, cu prea multe vicii dupa parerea mea, unul dintre ele si cel mai nociv fiind sindromul inteligentei de carton. Da-mi voi sa-ti pun cum e cu legea antifumat. Nu are la baza vreo pasare reala despre sanatatea noastra a romanilor, ea putea fi data de cu multi ani in Romania dar sa decis ca este necesara acum pentru a putea impiedica formarea de grupuri mai mari de tineri in locuri publice unde ar putea comunica si pune la care lucruri rebele. Asta fiind decisa dupa reactia tinerilor in legatura cu dezastrul de la colectiv si dupa ce s-a constatat ca astfel de tineri au capacitatea de a schimba guverne. Asta e princpipalul aspect, dar desigur e buna si pentru nefumatori, de ce sa respir fumul tau s-au al oricarui alt fumator, este dreptul meu din nastere sa respir aer curat iar tu care ai decis sa nu-ti respecti dreptul asta trebuie sa te ascunzi de mine. Toate razvratirile tale din articol nu inseamna nimic in schema lucrurilor, te vei feri sa fumezi in locuri publice si vei ramane ferita pana la sfarsitul vietii din punctul asta de vedere, s-au nu, daca alegi sa traiesti intr-o alta tara in curs de civilizare. Aplicarea acestei legi nu va avea o alta “etapa” a intrat in vigoare si se va respecta, pentru ca daca vei fuma langa mine o voi lua ca pe o insulta si intr-un fel sau altul te voi denunta. Iar ca mine (in acest aspect) cred ca gandesc majoritatea oamenilor. Cu bine

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 3:58 am

      Draga Ionuț,

      Pari foarte supărat. Eu zic să fumezi o țigară :))

  • Reply Dark matter March 17, 2016 at 10:37 am

    O sa iasa un razboi civil “fumatori versus nefumatori”

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 12:19 pm

      Probabil :))
      Depinde cât de recalcitrantă este fiecare tabără în parte

  • Reply Ana March 17, 2016 at 10:52 am

    Un articol foarte fain. In alta ordine de idei, Jose ti a aflat dorinta, a zis ca te asteapta la ea in birou ????????
    Pupici

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 12:20 pm

      Awww…. Nu este ea de treabă și minunată-n suflet?! 😀

  • Reply Sorin March 17, 2016 at 12:28 pm

    Ma indoiesc ca vor avea restaurantele/barurile/etc./ de suferit foarte mult. Trebuie sa ne raportam la raportul dintre populatia fumatoare si cea nefumatoare (26,7 vs 73,3).

    Sunt fumator si nu mi se pare foarte dificil ca in momentul in care vreau sa fumez o tigara sa ies in fata localului (unde, daca nu au facut-o pana acum, proprietarii de localuri vom amenaja spatii: masuta, scrumiere, etc.

    Mi se pare o initiativa civilizata, cu exceptia parti din lege ce face referire la sediile companiilor.

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 12:41 pm

      Hmmm… eu nu m-am căinat prea mult de legea asta. Știam că vine, m-am pregătit psihic și emoțional :)))
      Pentru mine problema a fost mereu când se bat câmpii și când susținem chestii absurde, cum e aia cu doi pereți. Pentru ca daca iei acest paragraf si incerci sa il transferi si in alta lege, ca adevar general valabil, o sa se cruceasca toata lumea.
      Dar, după cum spuneam și în articol, nici aia cu sediile companiilor nu e cea mai puffy&cute.

      • Reply Sorin March 17, 2016 at 1:18 pm

        Eu cred ca o sa ne adaptam foarte repede. Poate in cluburi va fi mai greu cand…nah…ramai cu o mana libera 🙂

        La companii mi s-ar parea civilizat sa se ofere posibilitatea sa se voteze in interiorul organizatiei.

        Vorbeau la Gold FM intr-o zi ca daca faci o constructie sub forma de semi sfera (ca un iglu) ai un singur perete, so…it’s OK to smoke 🙂

        • Reply filipineza March 17, 2016 at 1:37 pm

          Românul s-a născut poet. Găsesc ei ceva la un moment dat :)))

  • Reply Student medicinist March 17, 2016 at 3:55 pm

    Eu unul sunt de acord cu aceasta lege, mai ales in cluburi, si va spun si de ce:
    1. Unei prietene i-a fost introdusa o tigara aprinsa din neatentie in ochi. A fugit la urgente, slava domnului ca nu i-a fost atinsa corneea. Daca ii ardea corneea cine o despagubea? Fata aia era nenorocita pe viata, sa vada prost sau deloc cu un ochi.

    2. Angajatii din cluburi, pub-uri, etc pot fi nefumatori. Acesti nefumatori sunt obligati sa se expuna multe ore pe zi la toate substantele toxice din fumul tigarilor. Primesc sporuri pentru ca lucreaza in mediu toxic? NU! Le creste sansa de crize de astm, cancer bronhopulmonar, boli cardiovasculare, dislipidemii? DA!
    O sa spuneti acum: daca nu e fumator sa nu se angajeze acolo! Poate barmanul/chelnerul acela e un amarat de student cu 2 parinti cu salarii mici, face si el facultatea intr-un oras in care trebuie sa-si plateasca mancare, camin, etc si nu are de ales. E corect sa fie el expus la mediul acesta toxic?

    Poate e o femeie care peste cativa ani vrea sa faca un copil. Nu fumeaza, mananca sanatos, dar lucreaza intr-un astfel de mediu. Exista o sansa foarte mica sa fie afectat fix genomul ovulului care va deveni o persoana. Persoana aceea poate se va naste cu o boala, datorita unei mutatii genetice, sau macar cu o predispozitie pentru anumite boli, predispozitie cu care va trai toata viata. Stiu ca aici se pune si poluarea din oras de la autoturisme, industrie, etc, dar aceste noxe au efect CUMULATIV. Cu cat mai multe, cu atat mai rau. Fiecare nanogram in minus de substante nocive este un plus pentru sanatatea fiecaruia.

    Fac stagii in spitale si vad oameni care au fumat 40 de ani iar acum au circulatia periferica afectata. Dupa 100 de metri de mers, se opresc pentru ca ii dor picioarele. Se simt ca dracu, le pare rau, dar nu exista remediu pentru ei.
    Multi dintre fumatori gandesc ca nu li se va intampla fix lor sa se imbolnaveasca.
    De acord, fiecare cu codul lui genetic, unul e mai rezistent la infectii, altul nu face cancer toata viata, altii fac cancer la 20 de ani, altii fac astm, BPOC, HTA, dislipidemii, diabet zaharat, ideea e ca NU ai de unde sa iti stii predispozitia la aceste patologii. Poti face diabet zaharat/cancer/etc fara sa fi avut in familie asa ceva.
    Va vad apoi in spitale plangand si varsandu-va nervii pe medici, asistenti, infirmieri, familii, de parca este cineva vinovat ca voi ati pufait toata viata.

    Ganditi-va la aceste lucruri inainte sa mai injurati legea asta 🙂

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 5:13 pm

      Dacă citești articolul, vei observa că nu am înjurat deloc legea. Am zis doar că unele chestii sunt ușor exagerate, dar articolul era despre ce așteptări am eu de la legea asta: să se aplice pentru toată lumea, să existe mai multe coșuri de gunoi, etc…
      Nu-i așa? 🙂

  • Reply Mircea D March 17, 2016 at 6:45 pm

    Filipineza. Tu esti legiuitorul. Defineste te rog spatiu inchis astfel incat sa nu poti “fenta” legea.

    • Reply filipineza March 17, 2016 at 7:04 pm

      Mircea, eu nu sunt legiuitorul, pentru că nu acesta este job-ul meu și nu am studiile și cunoștințele necesare. Vreau să cred, în schimb, că am minimum de logică. M-am prins de ce au scris așa legea, dar asta nu înseamnă că e și corect. Din punctul meu de vedere, spațiu închis înseamnă un spațiu delimitat de pereți și acoperiș. End of story. Dar legea a fost deja dată, iar articolul nu era despre asta. Mi-am spus și eu of-ul în introducere. Despre așteptările mele de la această lege ce părere ai? 🙂

      • Reply Mircea D March 17, 2016 at 7:58 pm

        Absolut pertinente asteptarile 1,2,3. 4 is not gonna happen, 5 – problema transparentei banilor care intra in bugetele locale e alt subiect. Daca te-ai prins de ce au scris legea asa si totusi consideri ca nu e corect inseamna ca totusi frustrarile vizavi de lege sunt legate de faptul ca isi urmareste scopul prea bine. Asta e o bila alba legiuitorului obiectiv vorbind.

        • Reply filipineza March 17, 2016 at 9:29 pm

          Obiectiv vorbind, da, au acoperit destul de bine eventualele portite. Dar doi pereti si un acoperis nu vor reprezenta niciodata un spatiu inchis. Nu in lumea in care traiesc eu si vreau sa cred ca are logica :))

  • Reply Euforik March 17, 2016 at 8:28 pm

    In alta ordine de idei, e un articol bine dezvoltat 🙂

    Big Up !

  • Reply xela March 18, 2016 at 9:55 pm

    Super.De ce sa mirosim noi a fum ca, va place voua sa bagati kkt-uri in voi, bagati afara draga mea disperata.Cat ma bucur, ca se revolta toti hahahha foarte tare. Seara buna.

    • Reply filipineza March 18, 2016 at 10:08 pm

      Draga Alexandra,

      Tu ştii să citeşti?
      Dacă da, te rog sa reciteşti măcar titlul, poate te prinzi despre ce am scris eu aici şi te aştept cu drag să dezbatem.

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: