Bărbații vieții mele

Există oameni pe care o să îi iubești pentru totdeauna, chiar dacă nu mai fac parte din viața ta. Oameni care în trecerea lor ți-au marcat existența, încrustând parcă o bucată din ei în sufletul tău. Oameni care rămân impregnați în cine ești, într-o grimasă sau într-un miros. Sau într-o senzație.

Îi am și eu pe-ai mei și îi port de ani de zile cu mine prin timp. În zâmbete, în lacrimi, în dorințe. Și mai ales în dor.

Primul este bunicul meu, care nu mi-a fost niciodată bunic cu acte și cu sânge. M-a părăsit pentru o altă lume, când aveam 4 ani, dar nu l-am judecat niciodată pentru asta. Nu poți concura cu Dumnezeu. Dar văd și acum un copil cu ochii mari așezat pe genunchii roși de vreme și de război ai unui bătrânel cu ochelari cu rame groase. Bomboane. Regina nopții care parfuma întreaga curte. Greieri. ”O să ajungi cineva mare. Ești tare înțeleaptă tu la 4 ani!”. Și-apoi s-a dus.

Apoi e nanul meu. Cel care vorbea despre filosofie și istorie cu un copil, explicându-i răbdător ce e lumea. Cel care se luminează când mă vede și-mi spune că eu sunt fetița lui. Fără acte. Și fără sânge. Cel care mi-a pus primele cărți în mână, sfătuindu-mă să văd viața prin cât mai mulți ochi. Cel care mă vede mai minunată decât o să fiu vreodată. Cel care a strâns toată copilăria mea într-un caiet de amintiri. ”Nanu, eu cred că viața e ceva frumos. Hai s-o păstrăm de tot. Vrei?!”.

Cel mai puternic dintre toți este, fără îndoială, tata. Cel care nu se plânge niciodată de nimic. De neclintit, corect, demn. Cel care m-a învățat că viața e compusă din alegerile noastre. Cel care plânge pe furiș de mândrie, chiar și la cel mai mică victorie pe care o obțin în viață. Cel care n-ar recunoaște nici în ruptul capului că face asta. Cel care a fost acolo să mă ridice prima oară când am căzut. Cel care m-a scuturat de praf și mi-a zis să merg mai departe. ”Acum că știi cum se face, nu vei mai avea nevoie niciodată de nimeni. Să nu renunți, orice ar fi. Și să nu vii bătută acasă”.

Și-apoi mai este El. Cel care știe despre mine lucruri pe care eu încă nu le-am aflat. Cel care n-are nevoie de cuvinte ca să înțeleagă ce vreau sau cine sunt. Cel care miroase a dragoste. Cel care m-a văzut exact așa cum sunt. Singurul care m-a văzut exact așa cum sunt. Cel care mă face să tresar doar privindu-mă. Cel care face lumea mai frumoasă, doar pentru că este și El în ea. Cel care făcea Universul să pară minuscul, atunci când era doar la o îmbrățișare distanță. ”Tu, fată, m-ai readus la viață. Te iubesc!”