Bucuresti Din viata

1 mai 2015 – live text din cafenea

May 1, 2015

Nu știu în ce măsură vă afectează viața această informație, dar anul acesta am decis că voi petrece 1 mai în București. Zis și făcut. Mi-am luat laptop-ul în brațe și am intrat într-o cafenea în care îmi mai fac eu veacul, pusă pe treabă.

Cafea bună, binecunoscutul pachet de Kent 1 și jumătate de ciocolată, just in case. Deschid laptopul, hotărâtă să lucrez. În cafenea sunt doar 5 mese ocupate. Fiecare spune altă poveste: un băiat cu fața palidă și hanorac verde stă afundat în laptop. Pare singur și bolnăvicios. Două mese mai încolo, doi băieți discută aprins despre femei și își îndreaptă ochii la fiecare câteva minute spre ușă. Poate intră vreo gagică mișto.

În colțul opus, o femeie în vârstă stă de vorbă cu un bărbat mai tânăr cu vreo 15 ani. Zâmbește stânjenită când vede că o privesc și se îndepărtează ușor de interlocutor.

Intră două fete vesele și gălăgioase. Băieții se îndreaptă de spate și se întorc, disponibili, spre usă. Fete îi ignoră cu succes și își continuă drumul, sporovăind.

Uf… liniște, îmi zic și dau să mă concentrez. Ușa se izbește cu putere de perete. Un bărbat intră însoțit de tatăl lui și de o femeie. Femeia conduce drumul și discuția. „Judecătorul s-a enervat. Vă spun eu, că am toate datele din dosar”. Bătrânul se ridică, neajutorat, și iese din cafenea. Îl văd pe geam. Stă mic și obosit, în soare cald de mai. Face trei-patru pași. E singur. Avocata și fiul bătrânului discută în continuare. „O să spun că voi v-ați făcut treaba. Că voi n-aveți nicio treabă. Refuzarea a fost oricum judecată”. Bătrânul intră înapoi în cafenea și se așează la masa de lângă, în soare. Se uită în jur, căutând puțină atenție. Nu pare preocupat de judecătorul de la Constanța și nici de paza clădirilor atât de des menționate în discuție.

Avocata, bătrânul și fiul lui se ridică și pleacă. N-au consumat nimic. Mă uit la bătrânel și îi zâmbesc. Acum pot să m-apuc de lucru. Iau o gură de cafea, un fum din țigară și îmi direcționez atenția către laptop.

„Singurica?!”, aud o voce de bărbat, lângă urechea mea. „Nu. Solitară”, îi răspund străinului și îmi întorc privirea către laptop. „Are iubit”, îl aud spunându-i prietenului, în timp ce se îndepărta de mine.

Gata! Acum chiar muncesc. Se deschide ușa de la cafenea. Ridic privirea. ”Ce faci măi?”. „Am venit să-mi iau o cafea”. „Ce coincidență să ne întâlnim aici!”.

Zâmbesc. În ritmul ăsta, n-o să m-apuc nicicând de lucru.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: